Şi se facea că eram… undeva, cândva… şi o văzusem pe ea şi ea mă văzuse pe mine. Deşi părea că ea e indisponibilă … am putut să ajung la jucăria mult dorită şi inaccesibilă ascunsă în spatele vitrinei de sus. Şi păpuşica era fericită în posesia bucurosului copilaş… până într-o zi când s-a întors în raft… care s-a transformat brusc în fortăreaţă de gheaţă. Pentru prima dată prichindelul nu a suferit. Deloc. DOAR că analizând acum … concluzia este următoarea:
Până să se întoarcă la raft… râdea, zâmbea, era fericită sau măcar bucuroasă… acum nici nu mai schiţează o grimasă!
Cel mic e fericit şi zâmbăreţ de fel, doar că nu mai e chiar ca atunci.
Întrebarea e: „Nu-ţi plăcea să îţi clipească inima de fericire, să ţi se încălzească brusc sângele prin degeţele… ? „
PS: Vroiam să scriu de ceva timp aceste rânduri… erau mai multe, mai adânci… doar că timpul scurs şi sinceritatea de moment m-au făcut să mă rezum la atat.
Noapte bună păpuşica.
Bine, bine…Unde e Gaitza si ce-ai facut cu el?
pun pariu ca stiu cine e papusica?
:))
upsie stai ca nu era comentariu anonim..Aurica;)