Ieri mă văitam că nu mai suport să văd tipe care se cred FEMEI şi fumează pe stradă. Azi am făcut o poză din spate unei corporatiste care se grăbea către birou, era aproape 10.00. Bineînţeles că fuma. Pe Twitter, Facebook au apărut diferite reacţii care să le scuze sau nu. Că se grăbesc, SERIOS? Codul bunelor maniere spune că nu se fumează pe stradă. Arhi şi Cismaru spun că e învechit. Meşter spune că am fiţe de japonez şi că ar trebui să mă duc puţin prin Franţa.
Deci? Îi stă bine unei FEMEI să fumeze pe stradă? Cu argumente, pls 😉
Credit foto
Nope. Chiar deloc.
daca ea se simte ok in pielea ei da, ii sta bine.
si pun pariu ca daca te combini cu o tipa care fumeaza pe strada o sa devii cel mai aprig sustinator al fumatului pe strada :))
Am stat aproape un an juma cu o tipa care fuma si nu-mi aduc aminte sa o fii vazut fumand pe strada ;))
N-am nicio problema cu femeile care fumeaza pe strada, mananca seminte pe strada sau vorbesc cu „fă”. Nu ma deranjeaza, stiu ca exista si le accept.
Totusi, nu le plac. Nu le-as inlatura, insa nu as socializa cu un astfel de tipar.
Pe de alta parte, legat de fumatul pe strada, unora dintre femei le sta bine cu putina vulgaritate, asa ca, atat timp cat nu-mi sufla fumul in nas sau nu arunca chistocul pe jos, poa’ sa fumeze oriunde, mai putin in spatiile aglomerate, acolo unde ar putea deranja fizic.
PS: Ceea ce ai vrea sa vezi intr-o femeie in primul rand e delicatete si eleganta. Prin aceste doua lucruri suntem definite. Din momentul in care fugi cu tigara in mana pe strada, incep sa dispara cam repede.
Unei femei nu-i stă bine să fumeze, oriunde s-ar afla aceasta. Na, acum depinde de fiecare cum îşi negociază capitalul de imagine. Unele îşi permit. 🙂 Discuţia poate merge pe două căi: imagine vs/ şi „democratizarea comportamentului urban” kind of. Pe cele care fac parte din ultima categorie s-ar putea să nu le intereseze imaginea lor în faţa publicului mare ci doar cadrul grupului lor.
Like!
In Romania inca este inacceptabil. Daca esti data si cu un ruj strident, nici nu mai zic. Daca mai si astepti pe cineva la un colt de strada, toate claxoanele se rasfrang asupra ta.
Stau in Olanda, cand m-am mutat aici aveam aceeasi conceptie, nu fumez pe strada, nu nu nu. M-am dezobisnuit repede de obiceiul meu de a fuma in spatii inchise cand am realizat ca orice gathering social presupunea fumatul in strada, in fata barurilor. Majoritatea caselor sunt dotate cu detectoare de fum. Asa ca toata lumea fumeaza pe balcon, in statiile de tren, pe strada. Societatea nu numai ca accepta, ba mai mult, incurajeaza.
Pana la urma nu este vorba de bune maniere, ci de societate – te condamna sau nu. In Romania daca mergi pe strada si te faci remarcata in orice fel, par aranjat, machiaj, haine, tocuri, tigara in mana, handsfree, trecatorii sigur se vor uita la tine cu dispret. Asta pentru ca se pune pret pe eticheta si tigara este considerata un act de neglijenta.
Sper ca ai inteles ca eu faceam referire la tipele care fumeaza si merg in acelasi timp. Stiu ca sunt si tari in care fumatul e interzis in orice spatiu inchis. Imi spunea o prietena ca a fost in Fabric din Londra (club de top) si ca lumea era buluc afara la tigara.
Deci, repet, nu condamn decat tipele care ies din birou, casa, club, bar etc sa fumeze, ci cele care plimba, asemeni unui animal de companie, tigara pe strada.
ai putea sa te hotarasti care tip de gagica te deranjeaza daca o vezi fumand pe strada?
Care tip? :)) TOATE tipele care merg si fumeaza!
Depinde de femeie, depunde de strada …
Asa ceva, stil Greta Garbo, fumand la intrarea intr – un hotel, e una;mai sunt femeile neglijente, care put si fumeaza si sunt vulgare , alea ori fumeaza ori nu e tot un drac .
Ca idee insa , cred ca o femeie NU ar trebui sa fumeze pe strada , e vulgar ; sunt exceptii : o diva, o diriginta de santier ( desi acolo nu prea e voie) , o studenta care fumeaza de amuzament .
Dar de aici si pana la a fuma – fuma e o diferenta mare !
Pentru ca orice confuzie sa fie risipita , eu gasesc mai degraba vulgaritate si nesimtire in gest ….
Eu cred ca suntem putin comunisti. Sincer… Sunt fumatoare, si da, in Ro, nu fumez pe strada, tocmai din cauza ca inca mi-e teama/jena de faptul ca unele persoane s-ar putea sa-mi puna o eticheta foarte urata. Purtam in continuare ochelari de cal, ne place si vrem, se pare, sa-i purtam mult timp de acum incolo. Am revenit recent din concediu (Elvetia, Franta, Olanda). In Olanda m-am simtit cel mai bine, lumea fumeaza pe strada, tutun, nimeni nu se uita urat la tine. It’s heaven.
In Elvetia, lumea nu prea fumeaza pe strada, cu exceptia studentilor, a tineretului. Localnicii nu sunt foarte primitori cu strainii si se uita dubios la tine daca te vad fumand pe strada, desi e plin de mucuri de tigara, all over. In gari au spatii special amenajate pt fumat, gen cusca de sticla, dar lumea fumeaza langa. In schimb tinerii consuma alcool la greu: pe strada, in tren, peste tot. Dar asta deja e alt topic.
In Franta, la fel, nu prea am vazut sa fumeze lumea pe strada. E drept, am fost aproape de granita cu Elvetia si intr-o renumita statiune montana. In Spania, se fumeaza in general, la greu.
Femeile si fumatul, discutie lunga. Ele au inceput sa fumeze mult prin anii 40-50, ca un fel de revolta feminista. Tatal relatiilor publice (din SUA, evident) s-a gandit sa faca o campanie prin care sa le faca pe femei sa se simta mai puternice, cumva egale cu barbatii. Si a inceput sa le convinga pe doamne ca asta e cheia. Cica tigara simboliza un penis si era ca o…completare pt ceea ce femeile nu aveau. Tigara a devenit pt o perioada semn de putere si cica femeile se simteau mai cool, purtau pantaloni, isi tundeau parul scurt si fumau. Asa ca nu este nicio chestie neaparat feminina in a fuma, mai ales pe strada. Insa, daca tot vorbim de a fuma ca semn de egalitate intre femei si barbati, nici masculi cu tigara-n gura nu imi place sa vad pe strazi. Asa ca discutia nu se rezema doar la dudui, ci la ambele sexe. Pana la urma, libertatea ta se termina unde incepe a altuia, asa ca daca tu arunci fum in nasul unuia care trece pe langa tine pe strada, e nepoliticos. Acestea fiind spuse, ma intorc la pensionul meu, ca adevarata domnisoara de secolul al 17-lea ce sunt.
Eu am un obicei pe care daca mi-l condamna cineva va primi cel putin un zambet ironic din partea mea.De fiecare data cand ma-ntorc de la servici,pe-aceeasi straduta ingusta de aproape 500 m,aleg sa merg pe jos doar ca sa-mi aprind tigara si s-o savurez…
Intr-o tara in care,tind sa cred,ca avem democratie si egalitate intre sexe nu vad care e „defectul” care deranjeaza asa zisa „toleranta si intelegatoare” parte masculina…
Si daca ar deveni lege aprobata(„interzicerea fumatului pe strada”) nu cred ca mi-as parola bricheta.
Pana la urma nu merg pe strada ca sa „cersesc” aprobarea onestilor cetateni cu privire la „e-femin(a/i)tatea” ce ma (sau nu) caracterizeaza 😉
O femeie nu trebuie sa fumeze. Ea trebuie sa dea nastere unui copil sanatos, trebuie sa alapteze (nicotina in lapte ce copil va iesi?), tutunul miroase, imbolnaveste (stomac- un fumator fumeaza pe nemancate tot felul de cancere) nu este estetic. Parul mainile sarutul miros.