Eh, nu am avut plăcerea să fiu invitat ca blogger la Românii au talent, așa că am fost din partea sponsorului Cosmote-unde și prestez munci de vreo trei ani. Așa că „rândul Cosmote” a fost bine poziționat, central chiar. Știu, au mai spus-o și alții, decorul [treptele, scena etc] e muuult mai mic decât pare la TV. Parca și cei 600 de oameni din public par mici când vezi asemenea talente și când observi ce echipa coordonează show-ul. Am spus show-ul? Îmi cer scuze, MEGA show-ul! Totul e sincronizat perfect, artificii, foc, fum, echipa, coordonatorul publicului. Studioul în care se filmează e super înalt, ce se vede la televizor e doar jumatate din înălțime. E minunat! Ce job frumos are Hilke și ce fain e Andi Moisescu, vorbea mereu cu prietenii bloggeri. Smiley a văzut pe Twitter că e Pyuric în public și a „urechiat-o” prin microfon pentru că nu vine să îl salute. Bartoș vorbește aproape la fel de repede ca mine și până și el mai papă litere :p Mihai Petre de abia sare de umărul meu, iar Andra e o frumoasă. Îmi pare tare-tare rău pentru Trupa Clevers, din platou s-a văzut genial, poate că la TV nu a fost chiar așa…
Acum mă întreb oare cine va câștiga, Rebeca sau Iustin? Și cum se votează în finală?
Pingback: Românii au talent. Și prin Anglia.