ȘOC! Am TV!

De fapt am venit acasă la Curtea de Argeș pentru a petrece sărbătorile pascale în familie [ca în fiecare an], iar aici stau cu un ochi în TV și altul în laptop. Aseară eram prea obosit după o saptămână obositoare, așa că am dormit 12 ore, ca un om normal, deci fără televizor. Azi am apucat să zappez puțin.

Sursă foto: http://opiniibsvi.blogspot.com

 

Am nimerit pe KKnal D unde Mădălin Ionescu avea trimisă o donșoară reporter acasă la Adrian Minune. În palat, famelie mare, bucate aproape gata, Copilul Minune cu ai lui copii, vreo trei parcă + mamă + soție. Fiica cea mare e actriță cică și dorea să devină cunoscută. Spunea că o admiră pe Megan Fox, moment la care Adrian spune: “Ia zi tată, ce cântă Megan Fox ăsta?” Pe fiica cea mare o chema Carmen, lucru ce îi permitea reporterului să spună o dată pe minut “că Carmen”.


Apoi a urmat OTV unde cânta piteșteanul Nicu Paleru, iar jos ce scriaaa, ce scriaaa? Că “urmează spovedania de Paște a lui Irinel Columbeanu” [foto].


Pe drumul butoanelor am ajuns și pe Euforia unde era o emisiune copiată după una de succes de la MTV. Era un puță care își căuta o pereche de sâni care să-i fie aproape. Erau patru participante care trebuiau să îi gătească apoi el le gătea tuturor la el acasă și elimina câte una la fiecare fel de mâncare servit. Nu știu cu care a rămas pentru că mor să vad replici regizate și glume servite din burtă.


Am ajuns și pe Antena 2 unde Cosmina Păsărin prezenta Oops, o emisiune al cărei format nu l-am deslușit în cele 7 minute cât am privit-o. Pe emisiune, nu pe Cosmina, că de ea ziceam asta: “Se spune că devenim mai frumoși odată cu trecerea anilor. Așa e, dar nu și pentru Cosmina Păsărin.” În final am atelevizat pe ProTV la Dansez pentru tine unde nuuuu pot să nu observ, ca la fiecare ediție de altfel, că toooți concurenții, nu vedetele, arată într-un fel, adică au o înfățișare ceeel puțin plăcută.


Las acum TV-ul și mai stau puțin la taste, unde sper că ești și tu, cititorule. Comentezi?

Acest articol are 2 comentarii

  1. Ema

    Da, comentez eu. Toooot carcotas ai ramas.

Lasă un răspuns