Party în sus, party în jos, ajungi să auzi party mai des ca pâine. E trist că uneori vine lumea la petrecere doar pentru a da cu bifa, pentru a fi văzut de lumea din cercurile în care se învârte. Ce e de făcut pentru a evita astfel de situaţii?

• Se ia o stradă (Constantin Esarcu) unde se restrictionează traficul pentru a se putea desfăşura invitaţii aşa cum trebuie.

• Se aduce un DJ care să îmbie la veselie cu vinyl-uri proaspăt scoase din cutie-UDG, se ştie!

• Se instalează un bar cu bartender portorican ce meşterea Martini alb/rose (vermouth + champagne).

• Pentru bărbaţii rămaşi singuri în stradă atunci când domniţele au intrat să admire hainele din magazin, a fost instalat şi un bar unde era servită Peroni la draught. Pentru cei motorizaţi era şi neşte Evian pe acolo, aşa, să fie.

• Se adună oameni faini, printre care şi câţiva oameni din online, însă predominau cei cu mai multe cunoştinţe din domeniul modei (mai multe decât mine, cel puţin) şi ies discuţii faine cu prilejul deschiderii magazinului – Portobello [langa Ateneul Roman, str. Constantin Esarcu, nr 1-3]

sursa foto: Victor Bogdan Gheorghita

Nadia Popescu, Portobello:

„Ideea acestui „atelier-magazin” e simpla. Am vrut sa ma implic intr-un proiect, singura, de la inceput pana la sfarsit, de la amenajarea spatiului, proiectarea mobilierului, etichete, pungi, pana la alegerea materialelor, schitarea hainelor si grafica de pe tricouri (eu fiind de fapt graphic designer si interior designer). Nu pot spune ca am fost vreodata fascinata de moda si nici nu numesc ceea ce fac creatie de moda. Ci doar un mod de exprimare artistica, prin care vreau sa ofer ceva nou, ce mi s-a parut ca lipseste in Bucuresti: un segment cu produse foarte simple, in general tricouri, dar si cateva rochii, fuste, jachete, care pot fi usor adaptate in functie de personalitatea fiecaruia, de ocazie (de zi, seara, birou, etc) si indiferent de anotimp.

Materialele folosite sunt toate naturale: bumbac, matase, lana. Principalul articol vestimentar de la care am plecat este tricoul simplu de bumbac, pe care il poarta oricine si oricand si care mi se pare greu de gasit. Ori este ieftin si de calitate indoielnica, ori este produs de vreun brand celebru si atunci este foarte scump. Un alt element important al conceptului este faptul ca articolele sunt produse la vedere, in acelasi spatiu unde sunt si vandute, in serii mici, nu importate si vandute pe banda rulanta. Diferenta fata de o croitorie obisnuita este ca nu se fac haine pe comanda, dar pot fi adaptate in functie de dimensiunile si dorintele clientilor. Omul de baza in acest mic angrenaj este doamna „modista”, cea care produce tiparele, croieste si apoi coase produsele, cea care reuseste sa transforme ideile in realitate. In concluzie, as putea adauga ca Portobello nu este doar o afacere sau o manifestare artistica, ci si proiectul meu de suflet.”