Copilăria ne-a dat tuturor de ne-a julit, chiar dacă nu am trăit la Târgu Ocna. Gândindu-mă despre ce să scriu în articolul ăsta am realizat că mi-e mai ușor dacă mă uit după cicatrici, deci să purcedem:

1. Ce ne mai plăceau zarzărele, doar eram copii, trebuia să avem energie dupa ce băteam mingea și alergam toata ziulica, deci ne duceam “la atac”. Nu știu de ce foloseam expresia asta pentru că de fapt nu le furam. Am copilărit în Curtea de Argeș, zarzării atacați erau din jurul blocului, deci ai nimănui, dar asta nu îi oprea pe comuniștii mai batrânei să nu ne arunce cu apă în cap de la etaj, ori să ne spună că au dat cu verde de Paris pe zarzăre. Și într-o zi mă duceam eu singur la atac, zarzărele roșii trebuiau să fie ale mele! Așa că m-am urcat pe un gărduleț făcut ilegal de vecinul de la parter și am început să adun zarzăre în sân, tricoul băgat în pantaloni, senzația de fruct mic și rotund rostogolit pe pielea unuia care se gâdilă ușor… de neprețuit! Deodată aud cum o înjurătură creștea în intensitate și se deplasa cu 340m/s către ale mele scărițe, ciocane și nicovale. Opa, am pus-o! Așa că mă asigur că nu scap fructele din tricou și sar de pe gard, țeapă, s-a rupt o ulucă și am căzut de m-am julit bine sub genunchiul drept în restul de lemn rămas. Am fugit, fructele au fost delicioase, semnul il mai am și acum, după mai bine de 15 ani.

2. Sanie ca a mea nu avea nimeneaaa. De ce? Era din fier masiv, nu șine din țevi. Am preluat-o de la sora mea care e mai mare cu zece ani, deci săniuța aia avea aproape un sfert de secol. Și am ieșit într-o iarnă pe dealul din fața blocului (Curtea de Argeș e un orașel micuț cu trei străzi principale, situat între două dealuri). Viteza ca mine nu prindea nimeni, deci trebuia să fiu precaut în “trafic”. Atent eram, însă puțin fricos, dar tot mi-am luat inima în dinți și am urcat până în vârful dealului, m-am pus pe burtă și la valeeee! Viteza creștea, pulsul la fel, urma să se sfârșească pârtia unde aveam doua variante de a ieși teafăr. Prima era să ma duc direct înainte pe un urcuș, dar mi-a fost frică de rampa prea abruptă pe care o vedeam în fața ochilor, așa că am ales varianta doi… curbă la stânga de 90 de grade pe drumul cu care se intersecta pârtia. Mare greșeală, viteza nu mi-a permis să virez bine, așa că nu m-am încadrat pe drum, iar șina mea dreaptă s-a oprit într-un gard de lemn (am eu ceva cu gardurile astea). Am spus că șina s-a oprit în gard pentru că eu și restul saniei eram câțiva metri mai în față. Eu cu fața în zăpada înghețată, sania avariată. Stratul de gheață mi-a lăsat o cicatrice frumoasă între buză și bărbie, se mai vede și acum. Mi-aduc aminte că a doua zi la școală râdea un coleg de mine crezând că am ciocolată pe lângă gură… era doar sângele coagulat ce formase coajă.

3. Era Campionatul European de Fotbal din 2000, iar Coca-Cola avea concursuri cu multe premii, trebuia doar să strângi capace de la sticlele de 0,25 și primeai premii pe loc în marile magazine. Am strâns ceva pentru a-mi revendica o minge roșie frumoasă. Și am scos-o în fața blocului, îmi aduc aminte și acum mirosul de nou pe care îl avea. Până să îi dăm drumul la o miuță am zis că tre sa facem o tură de bloc pentru încălzire. Eu vs Andi. L-am avut tot timpul în spate, iar exact înaintea liniei de finish îl simțeam cum vine din stânga-spate, așa că i-am tăiat calea. Proastă alegere, m-am împiedicat în picioarele lui, am căzut urât rău. rostogolindu-mă, iar acum am cele mai inestetice două tăieturi în cotul stâng.