Am mai spus că sunt omul din subteran, adică Metrorex e prietenul meu chiar și atunci când întârzie ca o pipiță la prima întâlnire, dar uneori tre să mă mai văd și cu amicii 178 și 41. Azi, fiind duminică, deci vine pachetul de la mama de acasă, a trebuit să iau 178-ul până la autogară.

Și stau 5 minute în față la Teatrul Masca și ma balansez de pe un picior pe celălalt, frigul nu-mi dădea pace, eh, mă opresc și mă uit în spate, ce să vezi, doi țigani aveau câte doi saci de rafie legați între ei și atarnați pe umărul drept. În saci, lemne, dar de unde lemne uscate pe vremea asta? M-am strâmbat puțin (a se înțelege înjurat în gând) atunci când am văzut că de la cele două bănci din fața teatrului lipsesc ceva mai multe blăni…

        Autobuzul nu venea, așa că am luat-o la pas către stația de dinaintea celei de la teatru, sperând să fie mai puțină lume ori să aleg varianta a doua, să mă duc la metrou la Lujerului. Norocul a fost de partea mea, am prins 178-ul exact în stație, dar au urcat cu mine și vreo cinci pirande cu tot cu un puradel. Surpriză, țigăncile aveau tot saci de rafie, bineînțeles că plini cu lemne. Am mers împreună vreo 10 minute, timp în care am apucat să le analizez ținutele fără să vreau. Erau bătrâne, îmi aduceam aminte de “babele” de la mine de la țară. Una avea jerseu albastru închis, alta vestă de lână  cu ultimul nasture lipsă, gălbuie și veche, o alta avea halat de bucătărie cu motiv floral-murdar, nelipsindu-i celebrul ac de siguranță prins in partea de sus.

        Am apucat să aud puțin și discuțiile dintre ele, ba de bani (fă, dau un milion la botez, de unde mai mult?), ba de câtă zăpadă au pe casă, ba că va fi dezastru când se vor topi zăpezile, conulzia lor fiind că “S-a supărat rău Dumnezeu pe noi!” Săracele, or fi uitat ce zice porunca a opta, ironia sorții.