Master BunChef

Un băiat devine bărbat după ce nu mai stă cu mami și tati, deci nu e și cazul lui Mircea Badea. Băiatul va pleca din casa părintească, de obicei, după ce termină liceul; își ia catrafusele și se oprește într-un cămin sau într-o minunantă și scumpă chirie. Și deodată băiatul se tansformă în bărbat și moare de foame pentru că mâncarea de acasă e de mult terminată.

Așa că bărbatul începe cu două ochiuri, simplu, nu? Dar cât să mănânce numai ouă, așa că trece la preparate mai complicate, cum ar fi cartofii prăjiți sau ceva la grătarul de aragaz. Vin apoi perioadele mec, kfc, shaorme zi de zi și într-un final simte nevoia să mai schimbe puțin meniul de burlac. Vede că a cam făcut burtă de la bere, așa că vara o arde pe salate, dar ajunge să i se ia de atâtea legume cu ulei și zeamă de lâmâie, așa că se gândeșe bărbatul înfometat la următoarea idee “Bă, aș mânca niște orez!” Se duce la market-ul din cartier și vede orez direct proporționat în punguțe mici, adică orezul ăsta care e până-n 6 lei, deci 1,5 lei porția.

 

Așeaaa, deci pui apă la fiert într-o oală mai înaltă, presari și niște sare. După ce apa a început să fiarbă, se pune o punguță de orez în oală. După 16 minute fix în pix se scoate punga cu ajutorul unei furculițe. Și apoi, în farfurie, arată cam așa:

Și cum orezul gol “n-are cădere”, tre să adaugi și un sos, așa că tot de la magazinul de la bloc am ales una bucată sos dulce-acrișor (are și bucăți de ananas!!!), adică acesta:

 

Sosul îți ajunge pentru trei porții, un borcan costă aproximativ 8 lei, deci 2,7 lei/porție. Acum farfuria arată acum în următorul fel

Dar cum băiatul devenit bărbat nu poate mânca fără carne,  adaugă (de obicei) și niște bacon afumat (cam 75g – 2.8 lei) rezultând o mâncare gustoasă… ce gustoasă, pentru mine e cea mai cea mâncare rapidă, gustoastă, ieftină. Total 1,5 lei + 2,7 lei + 2,8 lei = 7 lei. Mă rog, la rețeta mea se mai adaugă și prețul pâinii pentru că eu fac parte din grupul celor care nu pot să mănânce aproape nimic fără pâine. Nu, nici măcar paste. Bon Appétit!

Acest articol are 10 comentarii

  1. deedha

    Iar in cazul in care nu va place sosul dulce de mai sus, merge si cu zacusca! :))

  2. Dan Pandrea

    Damn, permite-mi sa preiau ideea si sa o transform intr-un articol 😀

  3. Cassandra

    Deci,eu am descoperit acest minunat orez anul trecut.L-am incercat in multe feluri (pentru ca experienta este buna in orice domeniu).Unul dintre cele mai des-semi-preparate feluri in care eu il mananc are deasupra peste sprot in ulei.Un fel de sushi imprastiat 🙂
    Pofta buna!

  4. Pingback: Master Chef de Chef - Music Oriented Blog : Music Oriented Blog

  5. Pingback: Ultrascurte [8] | bunescu.ro - Logoreea mă iubeşte. Eu o înşel uneori

Lasă un răspuns