E anul 2012, “cartierul meu e tot aici” ar fi spus Uzzi de la BUG prin 2000. Așadar, 2012, anul în care numărul femeilor, care fac fițe când e vorba de cât de bun (sau nu) e un bărbat, a depășit puțin numărul femeilor care plâng înecându-se în pernă și suspinând că pe ele nu o să le ia nimeni.
Poate și pentru faptul că multe își găsesc alinarea într-o pisică și reneagă orice bărbat bun la casa omului. Revenind la titlul articolului, am stat eu și m-am gândit bine-bine-bine, cât să-mi vină ideea mai repede ca rândul la coadă în supermarket și am realizat că femeile sunt cele care au răspândit în nomenclatorul românesc de meserii funcțiile englezești, mai mult ca sigur din cauza stresexului de a fi numită secretară, știm cu toții că assistant manager sună deja boem. Exemplele pot continua, însă nu asta e ideea, ci faptul că multe femei au ajuns să facă fițe când cunosc un bărbat, dacă nu are un job cu rezonanță, nu e bine, e un papă-lapte (ce termen drăguț am găsit pentru onanist, este?). Cum să iasă o ditamai lady cu un agent call-center, un manager într-un depozit, un motostivuitorist, un casier? Dar sigur, aceeași lady nu ar avea de comentat dacă ar ieși la un vin cu un Consumer Service Specialist, Warehouse Manager, Forklift Guru sau Financial Services Executive.
N-am inteles niciodata acest subiect. Cred ca fiecare iese cu cine vrea, iar daca un muncitor nu este in preferintele unei femei, nu iese. Asta nu inseama ca este fitoasa, ci ca stie ce vrea.
In fine, acelasi lucru l-as putea spune si despre barbati, dar ma abtin.
Decat sa-ti fie rusine sa iesi cu el in public, mai bine stai singura. sau iti iei un/o caine/pisica.
@Loredana Sunt perfect de acord cu tine, doar nu se poate sa iesi in public cu cineva non middle management.
Cu femeia nu are cum sa-ti fie rusine in public, cand mai scoate o perla salvezi situatia cu „da’ vezi ce tzatze are?”