Dacă ar fi să aleg cea mai faină campanie la care am participat anul acesta, nu mi-ar fi greu, Urban Quest-ul Skoda CitiGo ar câștiga detașat. A fost o adevărată aventură urbană care ne-a atins puțin orgoliile când a trebuit să ne întrecem între noi, bloggeri și jurnaliști.
A fost interactiv, asta a contat cel mai mult, că ne-am agitat prin aglomerația capitalei cu gândul de a câștiga, în acest timp testând și noul model de oraș de la Skoda. A fost fun, a fost mai mult decât interesant, iar rezultatele campaniei nu fac decât să confirme asta. Toată povestea a fost gândită și pusă cap la cap și roată la roată de către fetele de la Oxygen PR + Frank Group. Campania a fost prezentată miercuri și la Internet & Mobile World, iar pe 28 septembrie vom vedea cum se descurcă la Webstock, unde face parte dintre finalistele de la categoria Special Projects. Sunt tare mândru de cum a ieșit prezentarea post campanie, așa că am împrumutat-o de la cei de la Frank Group și o emebed-uiesc mai jos 🙂