Sfârștiul săptămânii trecute avea să aducă în capitală una dintre formațiile pe care le ascultam, vrând-nevrând, atunci când eram mic. Surioara mea, care e cu zece ani mai mare, a avut grijă să ascult muzică bună, lucru pentru care îi mulțumesc de câte ori am ocazia -  devenisem fan Scorpions datorită zodiei mele și multe altele, dar asta pentru că auzeam MUZICĂ în casă.

Da, sunt prea mic să fi fost liceean atunci când The Cranberries erau în vogă, dar asta nu înseamnă că nu e o plăcere să ascult live “Viorele, viorele” – asta înțelegeam, când eram mic-mic, din refrenul de la Zombie. Spun asta pentru că i-am văzut mulți pe Twitter sau pe Facebook care spun “la pariu că nici jumătate dintre cei prezenți la concert nu știu numele a cinci piese ale trupei". Permiteți-mi să vă rog ceva, lăsați oamenii să asculte muzica live, să se bucure de un concert al unei formații bune, chiar dacă nu sunt “cei mai fani” sau nu știu prea multe despre cei care concertează. Îi blamăm și pe cei prezenți la un concert bun pentru că ce, pentru că nu sunt perfecți? Nimeni nu e perfect și nimeni nu e născut învățat, ascultat, cultivat. Greșeam și eu înainte și îi displăceam pe cei din jurul meu care, după mine, n-ar fi avut ce căuta la un anumit tip de eveniment, dar am învățat, în timp util, că nu toți sunt ca mine, că unii poate încearcă și altceva, iar eu îi blamez pentru că au venit să asculte, să se bucure de show, de acel ceva care îmi place mie. Poate că le va plăcea și lor.

Cam așa a fost la concert, unde am ajuns prin bunăvoința celor de la Ciuc.