Toată lumea a auzit de invenția impusă de normele ecologice numită Start-Stop, e utilă atunci când staționezi la semafor sau prin București, pentru că în capitală nu stai doar la semafor, ci și în trafic. Mașinile echipate cu această funcție sunt mai puțin poluante, dar și mai economice, contrar părerilor din popor care spun că dacă ai opri și reporni mașina, atunci când staționezi în trafic, ai consuma mult mai mult combustibil.
În ultimii ani, tehnologia Start-Stop a fost implementată pe majoritatea automobilelor, ea funcționând cam așa: când mașina staționează, este scoasă din viteză și ambreiajul nu este apăsat, motorul se oprește – este tăiată doar alimentarea cu combustibil, dar un acumulator special asigură funcționarea pompei de servodirecție, compresorului de climă, contactului masinii, sistemului de sunet si altor câteva elemente, toate fiind electrice.
Concluzia ȘOC, la care au ajuns niște cercetători englezi, este că Sistemul Start-Stop este, de fapt, o invenție românească! Nicolae Ceaușescu, cunoscut pentru politica lui de raționalizare a benzinei (și nu numai) a decis ca toate automobilele, care ies pe poarta Uzinei Dacia de la Colibași, să aibă implementat sistemul de Start-Stop. Astfel se explică de ce, la semafor sau intersecţie, îi moare motorul oricărui model mai vechi de Dacia.
*** Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare, alte texte din aceeași categorie pot fi găsite aici