Aseară, mai bine zis, azi dimineață, eram unul dintre puținii oameni activi pe Twitter care tot așteptau să înceapă meciul lui Bute de la 04.00. Eh, ce-ți e patru fix sau patru jumate, terminasem de văzut The Hunger Games (fain film) și am răbdat încă puțin, în speranța unui KO.

Noi, românii, suntem obișnuiți să fim furați la orice competiție sportivă – mă gândesc la faptul că o fi ironia sorții și reversul medaliei, astfel plătind păcatele făcute de românii care încalcă a opta poruncă peste hotare. M-am mirat, m-am foarte mirat aseară când, în urma celor 12 reprize, câștigătorul meciului de box a fost declarat Lucian Bute. Sunt român, țin cu orice echipa care ne reprezintă în lume, cu orice sportiv, de asemenea și îmi doream ca Bute să facă un meci bun, ba chiar să-i dea un KO cât noaptea de mare, dar, trebuie să recunosc, de data asta am avut noroc. Sau, cu alte cuvinte, Bute nu deține pe drept centura NABF la categoria semigrea. Rusul Denis Grachev a boxat fluent, dacă-mi este permisă această exprimare, fiind peste Bute mai tot meciul, cu mici excepții în primele trei reprize și ultima, cea de-a douăsprezecea, când Lucian a boxat așa cum ne-o doream cu toții, atât cei fața televizoarelor, cât și cei din sală care au sărit în picioare, pentru că unsprezece reprize meciul n-a fost decât unul de cinema, bun de popcorn și cola.

Mă bucur pentru victoria lui Bute, așa cum e ea și sper ca, la anul, să boxeze cel puțin la fel ca în ultima repriză de aseară și să-și ia revanșa în fața lui Carl Froch.