Primele două zile ale săptămânii sunt un fel de weekend, dar pe dos. Sunt zilele alea în care toată lumea se duce la job la fix, lunea mai toți au de recuperat ceea ce lenea nu i-a lăsat să termine vineri seara. Marțea, la fel, e o zi grea, pentru că lunea e cea mai lungă zi a săptămânii, dar nu suficientă pentru a termina toată treaba.

Uneori am impresia că doar lunea se duc oamenii la muncă, serios, Șoseaua Virtuții e ca o cățea cu două țâțe la care se înghesuiesc șase căței să sugă, Dreptății e o stradă pe care pur și simplu se stă, trec pe lângă trei autobuze 178 care staționează pe o distanță de mai puțin de un kilometru. Eh, sper ca în subteran să fie o altă viață, doar că azi am stat pentru prima oară în viața mea 15 minute ca să vină un metrou pe magistrala Pipera-Berceni, asta la o oră de vârf, 08:00! Un sfert de oră, timp în care din sens opus au trecut trei trenuri! Asta se întâmpla pe la Unirii, că la Piața Sudului, când am ieșit, erau atâția oameni înghesuiți, că de abia au făcut un culoar pe care încăpeau, cu greu, câte doi oameni. Mă simțeam ca prin tunelul ăla care se face la ieșirea de la căsătoria civilă, doar că oamenii nu țineau flori în mâini, ci covrigi.

Măcar bucureștenii sunt cei mai mari amanți, șoferii se iubesc cu toți ceilalți prin trafic, cei fără mașini au parte de mângâieri în RATB sau Metrorex, iar cel mai iubit primar este Oprescu, săracul de el cu al său prea plin frigider.