Bunescu, un nume comun?

Bunescu, un nume românesc, un nume normal, unul cu trei litere bine așezate care mă ajută să fac multe jocuri de cuvinte, dar cât de des întâlnit e? Nu e foarte comun, dar nici rar. Mă gândesc acum la “buneștii” din viața mea și îmi vin în cap în ordine cronologică:

1. Loredana Bunescu, mi-a fost colegă în școala generală, din clasa întâi până pe clasa a treia, când a rămas repetentă (muhaha, there can be only one!)

2. Primul meu job cu acte în regulă avea să-mi aducă și un coleg cu același nume, Bunescu, Mihai Bunescu, culmea, născut și în aceeași zi (30 octombrie), dar cu doi ani mai mic. El a plecat destul de repede din corporație, așa că am rămas doar eu! Dar…

3. Dar… m-am mutat într-un alt departament, unde ghici de cine am dat! Normal, tot de un Bunescu, însă pe acesta îl cheamă și Ionuț!!! Pfiu, bine că își folosește celălalt prenume 🙂

 

Am început să scriu acest articol după ce am văzut că un inginer român, stabilit în Berlin, a dezvoltat o platformă online în care a cartografiat și indexat numele de familie din România în funcție de zonele geografice. Site-ul este încă în variantă beta, inginerul Florin Lipan descriind-ul cam așa:

Acest proiect vrea să cartografieze frecvența numelor de familie românești, raportată la diferite zone ale țării. Proiectul indexează 2.700.000 de nume de persoane din 3.800 de localități și conține 130.000 de nume de familie diferite.

Așa că am testat și eu numele meu de familie și a ieșit cam așa:

Site-ul este http://nume.ottomotor.ro/ unde se poate obseva și cât de bine cartografiat este purul nume de familie românesc – Popescu 🙂

 

Sursa

Acest articol are 8 comentarii

  1. Sorin Bunescu

    Salut.Ma cheama Sorin BUNESCU si am plecat virtual in cautarea numelui meu. Te-am gasit pe tine.Iti doresc numai bine,Domnule BUNESCU !

  2. Laura

    Eu nu’s pe harta 🙁

  3. Sorin Bunescu

    Si eu…tot Sorin Bunescu.:-)

Lasă un răspuns