Deși a venit frigul, încă nu am început să hibernez în weekend, conform obiceiului meu de sezon rece, din contră, am început să ies pe ici, pe colo, mai des. Sfârșitul săptămânii trecute a fost destul de zbuciumat, dar nu la fel de obositor ca altele, asta și pentru că vineri, după miezul nopții, am ajuns într-un loc neașteptat de fain. De vreo lună tot ziceam că merg la Collage, dar n-aveam nicio tragere de inimă să merg la o altă “bodegă” de Centrul Vechi care nu e în centru.
Șupiză, așteptările mele, nu numai că au fost depășite, ba chiar mi-era rușine cu ce idee veneam eu în cap, de, preconcepțiile astea nu e bune. Collage are chiar și aplicație de Android și iOS, iar asta deja spune multe despre interesul acordat business-ului.
Deși am văzut restaurantul, am înghițit puțin în sec și am mers mai departe spre lounge-ul care, în fiecare seară de joi, vineri și sâmbătă se transformă în club, unul mic, comparativ cu așteptările mele.
Undeva la 200 de persoane, cam asta cred eu că ar fi capacitatea perfectă pentru a te putea distra în voie, așa cum am făcut-o eu vineri. Nu a fost foarte plin pentru că au fost invitați niște DJi din San Francisco, motiv pentru care biletul de intrare costa 50 de lei, daaar, set mai mișto ca al celor doi americani NU am auzit în viața mea într-un club. Făceau niște mash-up-uri, treceri, mix-uri, pixuri, sticksuri, de nu aveai cum să stai jos, nici dacă băusei cola toată noaptea. Djii se numesc Rock-it! Scientist, și-au promovat prima venire în Europa printr-un clip postat pe pagina lor de Facebook. Mix-uri de-ale lor găsiți aici (soundcloud), eu deja mi le-am downloadat și sunt pe repeat.
Locația aparține patronilor care au avut Elements, terasa din Herăstrău și, din câte am înțeles, investiția a sărit de două milioane de euro. Băi, banii se cam văd, mai ales că au și o cramă de mafioți, așa mi-am zis când am văzut imensa masă de marmură ce se găsește la subsol.
În aceeași locație (întortocheată pentru mine, că am amețit plimbându-mă de colo-colo) există și un loc cu adevărat special, pentru domni bine, pentru domni foarte bine care vor să fumeze un trabuc fin și să savureze un cognac fin. În Brandy & Cigar Room am văzut un cognac care costă doar 380 de lei paharul, mă-nțelegi.
Și am ajuns la partea cea mai interesantă, la Lounge-Club (care, apropo, are niște băi senzaționale) unde sper să ajung și într-o zi de joi, când sunt mereu concerte live. Sunetul se aude prea fain, oamenii par mai relaxați, dornici de distracție. Vreau să văd și cum e într-o seară mai aglomerată, sper că cel puțin la fel de fain. Prețurile sunt decente, ca la orice alt pub/club/bar central, însă mâncarea din restaurant, e ceva mai pretențioasă, la propriu (foarte bună) și la figurat (preț), dar chef-ul italian scuză "scorurile ridicate”.
Concluzia e deja menționată în titlu, mi-a plăcut atât de tare la Collage, astfel încât pot spune că e probably the best place in Bucharest, asta și datorită clădirii care înglobează lounge, bar, club, cramă, brandy room și restaurant.
Collage se află pe la Piața Victoriei, mai exact, vis-a-vis de Muzeul Țăranului Român (Str. Ion Mihalache, nr. 10-12), iar programul este:
8 AM-12 AM: Coffee, Tea, Breakfast & Internet
12 AM – 5 PM: Quick or Extended Lunch
Evening & later : Dinner, Wines, Cocktails, Music
Wow. Deci mixurile lor de pe soundcloud sunt vis. Iar din poze, marfa taare localul. Buna alegere ! Buna recomandare ! M-ai convins sa incerc