E tare greu să nu adormi la cinema, atunci când nici măcar în weekend-ul trecut n-ai acumulat prea multe ore de odihnă, iar când vezi că urmează 2h52min de film + obișnuitele minute bune de trailere, te gândești cât reziști până când vine Moș Ene pe la gene. Cald era, comod era, popcornul îl terminasem deja, așa că în sală cine adormea? Eu, dar după prima moțăială fugitivă am scos un șervețel, l-am înmuiat în apă și am dat pe la ochi, așa cum o mai făceam când eram mic, în noaptea de Revelion, și mi-am revenit.
A nu se înțelege că filmul era plictisitor, dacă ar fi fost așa, sigur dormeam cele aproape trei ore fără nicio grijă. Cloud Atlas chiar îți solicită atenția la maximum, nu ai cum să te duci la baie sau să dai vreun sms ori vreun tweet pentru că poți rata, mai mult ca sigur, un detaliu important al filmului. Ecranizarea e un fel de 3 în 1, acțiunea petrecându-se în trecut, prezent și viitor. Deși, inițial, cele trei povești nu par a se lega, nu durează mult până când imaginile încep să se pupe, ba chiar să te amețească prin jocurile acelorași actori în toate cele trei timpuri, ba chiar cu mai multe roluri în același fir narativ. Greu, amețitor? Neah, n-am scapat, printre aceste rânduri, nici măcar un gram din acțiune.
Am urmărit aseară, în avanpremieră, Atlasul Norilor la Cinema City Sun Plaza într-o sală arhiplină, unde, după cum spune și Ariel, nu s-a aplaudat la sfârșit, deși filmul este o capodoperă modernă, un fel de Game of Thrones în Matrix care nu se termină în sala de cinema, ci pe drum sau acasă, unde încerci să înțelegi ce a vrut să spună filmul (despre karma, despre dragostea care învinge mereu ori despre reincarnare).
* Nota 9.5 – sunt tare, tare curios ce încasări va avea.
** Nu vă uitați la trailer, oricum nu se înțelege mai nimic din el
Am intrat in sala de cinema cu mari sperante…insa…cea mai mare dezmagire pe care as fi crezut ca o pot trai vreodata:(((( Dupa 2 ore de plictiseala crancena, filosofii insuportabile, la un moment dat am vrut sa ma ridic si sa plec…nu mai rezistam! Dar n-am facut-o…la gandul ca as fi avut probabil anumite frustrari in legatura cu finalul filmului, adica trebuia sa vad ghiveciul filosofic pana la capat. Dar rau am facut…fiindca am mai stat jos inca o ora…inca o ora de mai mare chin si plictiseala…si replici obositoare si plimbarile de la un plan la altul fara nicio atractie…Dupa umila mea parere regizorilor nu le-a prea iesit ce-au intentionat…daca veti merge in ideea ca veti asista la o alta revolutie, gen „Matrix”, veti suferi cumplit…Dar cum ipocrizia e la rang de cinste…multi il vor elogia. Nu cred sa fi vazut o porcorie mai mare ca asta de la „Benjamin Buttom” incoace…Am intuit ca ai cam aceeasi parere, Ionut Bunescu, sincer nu trebuie sa-ti fie teama de reactii negative sau ca trebuie sa fii in trend-ul celor interesanti, imi pari baiat o.k.:)Chiar poti s-o spui…”Cloud Atlas” e o porcarie plictisitoare, lumea sforaia in sala iar eu am pierdut 3 ore din viata…asta de fapt „got me so pissed”!
Băi, e un film greu, nu e un film care te ține în suspans. Mi-a plăcut pentru că e ALTCEVA 🙂
Pingback: Atlasul Norilor - Cloud Atlas (2012) | alexconstantinescu.ro
Pingback: De vazut neaparat: Cloud Atlas | Pandutzu.com
Pingback: Anna Karenina sau Seven Psychopaths? | bunescu.ro - Logoreea mă iubeşte. Eu o înşel uneori.