Doiul din titlu se referă la a doua venire a artistului în România, implicit al doilea concert susținut în București. N-am lipsit nici de data aceasta, mi-a plăcut prea mult prima oară, așa că după ce am friguit (mers prin frig) până la Pavilionul C6 de la Romexpo, m-am alăturat unui grup de trei ori mai mare ca anul trecut. Aproximez la vreo 3000+ de persoane venite la eveniment, lucru ce s-a dovedit a nu fi neapărat de bun augur, pentru că săraca Jessie Ware de abia a smuls câteva aplauze, iar invitatul serii, nea Jamie Woon i-a “dezamăgit” pe mulți, mult prea mulți.

Dacă se întreabă cineva, care n-a fost prezent, DE CE?, răspunsul e simplu: multe persoane plătitoare de bilet au venit pentru Shoulda și cel mult pentru Lady Luck, melodii pe care le-au tot auzit remixate și repetate peste tot. Ce n-au știut foarte mulți dintre clubiștii/clubistele prezenți/prezente  e că au venit la un concert cu muzică live, nu la club, nu la un event unde mixează un DJ și Jamie Woon spune doar două, trei vorbe pe refren, printre efecte și bași. Am văzut copii (spun copii, pentru că așa arătau, iar anii lor încă nu le permiteau să bea alcool în SUA) care încercau să danseze la mișto pe vreun ritm săltat puțin, doar, doar se simt și ei bine, că n-au venit să stea în picioare și să se uite la un tip care cântă, cu band-ul, melodii preeea lente pentru dumealor. Cei care au avut răbdare, au primit bași + BPM măricel după ora 4, dar, din păcate, eu am plecat cu gustul amar specific românesc atunci când vedeam oameni care se jucau pe telefon ori care strigau Jamie Woon, go home.

Concluzia mea: Sunetul a fost chiar bun, nu ca data trecută, Jamie e un profesionist și un artist care s-a bucurat de revenirea la București (unde a găsit un public de trei ori mai numeros), iar pe mine m-a binedispus cu looping-ul de după BIS (se poate vedea o parte în al doilea clip de mai jos). Sper să mai vină pe la noi, mie mi-a plăcut și a doua oară 🙂