Mă tot gândesc și nu-mi dau seama cum a zburat timpul, nu știu de ce mi s-a părut mult mai scurt acest sezon al doilea de Vocea României, poate pentru că ce e bun e scump și durează puțin. Am zis, inițial, că nu voi scrie pe blog după finală decât dacă va câștiga Tibi Scobiola, dar vorbele acide au apărut chiar și așa, deci uite cum începe articolul. Scobiola, cu tot cu fes, ar fi câștigat dacă 1. Nu ar fi dat mailițiosul interviu 2. Ar fi cântat niște piese mai „cu talent” în finală.
Acest Tibi Fesiola a fost urât mai tare decât Băsescu la Referendum, mai mult decât Stelea când lua goluri prostești, aproape mai mult decât un infractor. Pentru ce? Pentru că el era deja cunoscut, cânta într-un band care cerea destui bani la un concert (1800 – 3000 de euro / band cu care a tot apărut pe la emisiunile de la Antene). Dar de când contează cât de cunoscut e un concurent de la un show de talente, un concurs unde se caută VOCEA unei țări? Nu, nu e X Factor unde se cresc voci de karaoke, unde nu se mai știe nimic de câștigător după finală. E vorba de un contract cu Universal, ceva bănuți, de o recunoaștere națională și, cel mai important, de susținerea Pro-ului. La The Voice US, în sezonul 2, marele câștigător, Jermain Paul, fusese backing vocal pentru Alicia Keys și nimeni n-a comentat nimic, normal, doar nu sunt români. Anul acesta, în sezonul al treilea, a participat o alta concurentă cu trecut asemnător (backing vocal pentru Lady Gaga) și din nou, niciun tam-tam, toate bune și frumoase, cel mai bun să câștige. Da, avea și Moga dreptatea lui când zicea că preferă să dea o șansă unui artist care n-a avut-o până acum, dar de aici până la a huidui vehement prezența unui concurent cu trecut muzical…
Dar totul e bine când se termină cu bine, măcar de data asta toată lumea e mulțumită (cu excepția rasiștilor și xeonofobilor) că a câștigat cea mai bună voce din finală, așa că: Felicitări, Julie Mayaya, vorba aia, You had me at Je t’aime.
PLUSURI
- La Vocea României totul a fost live, nu ca la X Factor unde se făcea playback la melodiile de grup.
- Nu s-a bazat pe drame și nici n-a vrut să pară Surprize-Surprize.
- Singura emisiune la care am răbdat de foame în fața televizorului, iar asta spune multe.
- Andi Moisescu. Nu mai e nevoie de alte detalii, nu? A fost singurul invitat fără carieră muzicală, dar care a reușit să facă o figură faină rău și, în același timp, i-a permis lui Julie să fie remarcată prin contrast. (tweet)
- Calitatea video HD + audio – se țin foarte bine de standardele formatului internațional, sunt promovate povești faine și oameni frumoși.
- Chiar și 60 de tweet-uri pe minut, premieră în România.
- Pavel Bartoș.
MINUSURI
- Invitații internaționali, din finală, au cam fost sub așteptări. Da, era Crăciunul, au cântat în ediții anterioare Blue și Eagle Eye Cherry, dar parcă se putea ceva mai bine aseară. Am auzit oameni care făceau paralele cu finalele din Germania (Robbie Wiliams) și USA (Rihanna, Bruno Mars, Avril Lavigne), însă iar comparăm Dacia cu Bugati sau Chrysler. În nemția și state, artiștii ăia mari vin doar pentru promovare, nu pentru fee-ul încasat, e alt public, e altă piață, e altceva.
- Luciu care are, în continuare, personalitatea și spontaneitatea unui gard. (sursă)
- Destul de urât că Pacha Man a dat țeapă și n-a mai apărut la emisiune, lăsându-l pe săracul Vizi fără invitat special.
Clasament final
4. Tibi Scobiola
3. Cristi Nistor
2. Vizi Imre
1. Julie Mayaya
Pe Twitter a fost show aproape mai tare ca în platou, Auraș a făcut deja o selecție a celor mai faine tweet-uri cu fes.
I beg to differ doar la chestia cu Luciu. In rest fain scris.
Pingback: Kumfu 2012 pe bunescu.ro | bunescu.ro - Logoreea mă iubeşte. Eu o înşel uneori.
Pingback: Românul mândru | bunescu.ro - Logoreea mă iubeşte. Eu o înşel uneori.