Nici nu-mi aduc aminte când am văzut ultima oară un muzical, cred că Tangled nu se pune, nu? Că nu e doar muzical, așa cum sunt cel puțin 120 de minute dintre cele 157 din Les Misérable-ul lui Tom Hooper. Nu-mi făcusem așteptări foarte mari (așa e cel mai bine), chiar dacă pe IMDB are nota 8.0/10 (53.816 voturi) și este nominalizat de opt ori la Oscar, dar am greșit.

Mi-am adus aminte de franceza din școala generală… mon Dieu, ce frumos sună R-ul ăla nazal din numele inspectorului Javert (Russell Crowe), oare cum ar fi fost tot filmul în franceză? RRR!

Am murit de mila domniței Fantine (Anne Hathaway), care-și joacă, poate, unul dintre cele mai bune roluri de până acum şi sper din tot sufletul să ia Oscarul pentru Best Performance by an Actress in a Supporting Role.

Acum n-o să m-apuc să povestesc filmul, pentru că (1) mai toată lumea a citit cartea în copilărie (2) n-am voce să cânt 😛 și (3) ăsta nu-i un film pe care să-l vezi doar o dată, e ca o melodie pe care o auzi la radio și apoi vrei să o reasculți, acasă, până te plictisești de ea sau găsești o alta mai bună.

Mai spun doar atât:

• Helena Bonham Carter și Sacha Baron Cohen (Madame Thénardier et Thénardier) sunt preferații mei, pentru jocul actoricesc, pentru asemănarea cu niște pungași bucureșteni, de centru-vechi, cu mâini iuți și limba ascuțită. Sunt pauza de respiro, de zâmbit, de schimbat șervețelul, apar fix cât să-și steargă lacrimile domnițelor mai sensibile care au plâns pe ritm la cântecul anterior, cântecul de dor, cântecul pe care unii se ridicau în picioare. Se ridicau și părăseau sala. Nu se face, nu la un asemenea film, unde eu m-am simțit ca la un concert de mare clasă, unde e o nesimțire grosolană să părsești sala în timpul spectacolului. Nu, n-au fost artiști pe scenă care să simtă nesimțirea/plictiseala celor care au plecat la jumătatea filmului, dar pentru mine a fost un spectacol, unul pe care l-aș revedea oricând, de plăcere. De fapt, încă mai retrăiesc atmosfera franțuzească de acum 200 de ani pentru că toată ziua am cântat, involuntar “Pam pam, pam pam, pa rara rara ram – Look down, look down…”
• Da, durează cam mult, unele scene cântate ar fi putut fi scurtate, dar eu m-am relaxat atât de bine în cele aproape trei ore, că nu pot decât să mă bucur că am asistat la un muzical fascinant cu o coloană sonoră minunată… acum serios, cine ar fi crezut că îi vom vedea pe Gladiator și pe Wolverine duelându-se în versuri pe portativ?
• Mereți de-l vedeți, dar doar dacă aveți răbdare, răbdare, răbdare și vreți să vedeți ALTCEVA.
• PS Nu, filmul nu e pentru oricine.

Mulțumesc Oxygen PR si Cinema City pentru invitația la spectacol, nu la film.