Este cunoscut faptul că românul s-a născut cu o mână pe claxon și cu cealaltă în pantaloni, dar parcă prea le place unora să exagereze. Orice Gigel care e la volan, zici că suferă de ADHD, nu cunoaște ce-i aia răbdarea și e tot timpul pe fugă, grăbit să ajungă undeva, nu contează unde, el trebuie să fie undeva. ACUM! Că tot ziceam asta acum vreo două luni: “Conform unor studii, în București sunt tot timpul mașini pe străzi pentru că nu sunt suficiente locuri de parcare, nu pentru că ar avea oamenii treabă la orice oră. (adaptare după un episod din Seinfeld)”
Scriu aceste rânduri pentru că ieri dimineață, când ajungeam la job (la 9 fix, ca orice corporatist), Splaiul Independenței era blocat pe sensul dinspre Semănătoarea către Grozăvești. Tocmai ieșisem de la metrou, deci n-aveam de unde să știu/văd ce s-a întâmplat, așa că, ridicând dintr-o sprânceană, pășeam și îmi treceau scenarii prin cap. Creierul meu nu prea putea să-mi dicteze posibile cauze ale ambuteiajului pentru că era o simfonie de claxoane. Ba nu, nu e bine zis așa. Ați văzut cum claxonează românul la nuntă sau la înmormântare, da? Înmulțiți cu 10! Cea mai cea galerie ar fi fost invidioasă pe vacarmul făcut de vreo 50-60 de mașini care staționau de un minut, maximum. Claxonau șoferii cu un așa nerv apăsat și repetitiv, de ziceai că erau în pat, nu la volan, gata-gata să-și dea drumul. Unul chiar a ieșit pe geam și a început să fluiere și să vocifereze “Huuuu!!!”. Motivul? O mașină cu rampă tocmai lua un autoturism din parcarea stradală, nu, nu îl “ridica” pentru parcat necorespunzător (cum crezusem inițial), ci urca o mașină pe rampă – un șofer nefericit dăduse cu bara în bordură bine de tot. Deci, ăsta-I motiv pentru calxonat în cor? Serios? Chiar așa am ajuns, să claxonăm, înjurăm, blestemăm pentru 2 minute de staționat în trafic? Doar la semafor avem răbdare, că de, facem curățenie prin mașină și aruncăm totul pe jos.
Da, era ora 09:00, poate că 95% dintre șoferii prezenți se grăbeau/întârziau/întârziaseră deja, dar suntem, totuși, oameni nu animale. Sau poate nu, egoiști care estem…
Da, am generalizat, am vorbit de noi, noi ca nație, unde majoritatea nu e așa cum ar trebui, “cum suntem noi, ăștia buni”. Problema e că fiecare se vede bun în propria-i oglindă.