Cu mâna/cursa întinsă

Doi taximetrişti de la Taxi Arsenal (3,5lei/km) stau la japcă în faţa autogării Militari. De mai bine de o juma de ceas nu a venit niciun autocar, așa că amandoi mai fumează câte o ţigară, se mai plimbă pe loc, după care unul rupe tăcerea:

– Suntem cerşetori cu acte, bă…

Stimate domn taximetrist (a se înlocui cu înjurătură de mamă) serios că aşa e? Du-te în meandrele concretului, la muncă pe traseu, bagă-te la o firmă de taximetrie cu 1,4 lei pe km şi n-o să te mai plictiseşti stând în frig, sperând ca un student din provincie sau vreun bătrân să nu observe tariful tău nesimțit și să-l lași fără banii de mâncare pe o săptămână. Oare cât de bune ar fi niște afișe de 2m/1m, în autogară, care să avertizeze că, la ieșire, sunt niște hoți legali, deci atenție la nesimțiți?!

 

Deci, grijă mare, neatenția se plătește…

Acest articol are un comentariu

Lasă un răspuns