Da, exact asta am întrebat, cine mai scrie scrisori de dragoste? Deși aș fi putut întreba mai întâi “Cine mai scrie de mână?” pentru că tot ce făceam, eu, tu, noi, voi, ei, în trecut, acum e prea old school, am uitat ce e aia cretă pe tablă, acum scriem pe whiteboard cu markere speciale, ori proiectăm slide-uri făcute-n Power Point, acum nu mai scriem notițe într-o agendă mică de buzunar, avem smartphone cu calendar sincronizat în cloud. Nici felicitări nu mai scriem pe hârtie, doar există în format electronic, nu?

Mă uit mai întâi la mine și văd că scriu, doar pe post-it-uri, lucruri importante pe care trebuie să le fac cât mai repede, dar după ce task-ul a luat sfârșit, post-it-ul ajunge la gunoi, mototolit. Mai scriu pe contracte sau mă mai semnez, ori, rar, pe câte un caiet cu foaie velină, câteva chestii notez. Apropo de post-it-uri și de cum ne scriem dragostea în ziua de azi, mi-aduc aminte de primele săpămâni la job, de abia mă mutasem în București, lucram într-un call center, vorbeam mai tot timpul la telefon, dar, între timp, pusesem ochii și pe o colegă. Mă așezam mereu lângă biroul ei, însă vorbeam doar prin ce ne scriam pe post-it-uri și în pauze. Dar post-it-urile sunt efemere, cine oare le-ar fi păstrat? Nu, nici măcar n-aveau forma unei inimioare, erau lipicioase-pătrățoase.

Și au trecut ani buni de-atunci, am cunoscut și alte fete, acum m-am oprit la, vorba lu’ tata, “una și bună”. I-am scris sms-uri. mail-uri și mesaje pe chat de mi-am tocit buricele degetelor în același timp cu tastele, însă mă întreb uneori de ce nu i-am scris măcar o scrisorică, o felicitare… și mă regăsesc în primul paragraf. M-am gândit la toate astea pentru că a început așa-zisa lună a îndrăgostiților, după preferințe, unii cu Valentine’s Day, alții cu Dragobete, iar eu mi-am adus aminte că, anul trecut, de Dragobete am scris pe un gard ce n-am iscălit pe nicio foaie.