Mi-am adus aminte că a trecut mai bine de un an de când n-am mai ajuns pe la Barajul Vidraru, deși e doar la 30 de km de casă, dar cum la Curtea de Argeș ajung cam rar, se scuză. N-am fost niciodata un fan al sporturilor extreme, din contră, am fugit cât am putut de ele, deși au mai existat și excepții – pe la 15 ani, o prietenă m-a rugat să mă dau cu ea într-un tâgâdâm (a se înțelege o banchetă mare care se rotește repede), iar cum masculul din mine nu putea să spună că îi e frică, mi-am aranjat mustața de puber, am înghițit în gol și hai pe cai!
Mare greșeală, mare de tot, m-am ales cu o groază de vânătăi de la scaunele alea bălăngănitoare + o stare de amețeala nu prea frumoasă, dar măcar n-am dat la boboci și am fost, până la capăt, bărbat. Și cum palmă peste mustață e o lecție de la viață, am învățat să nu mai fac eu pe breazul când nu e cazul, așa că… dacă există amatori de senzații tare care sunt dispuși să dea 100 de euro pentru o săritură în cap de la 166 de metri, să vină la Barajul Vidraru, de pe râul Argeș – la doar vreo 170 de km de București. E a doua platformă de Bungee Jumping din Europa, ca înălțime! Și ca să nu bată nimeni drumul degeaba, mai jos este un clip cu o săritură de pe baraj, curajul fie cu voi!
LATER EDIT:
Prietenii care stau în Curtea de Argeș mi-au adus la cunoștință faptul că, la Vidraru, nu mai este folosită platforma (posibila cauză fiind un mic accident). Am sunat ca să verific informația și dap, cam așa e, la Vidraru nu se mai face Bungee Jupming, în schimb, la Cheile Râșnoavei, da. Săritura se va face de la 140 de metri, nu 166, dar asta e mai puțin important pentru un fricos ca mine. Pentru mai multe informații, sunați-l pe Mihai Mândreanu – telefon 0721 479 746. Ah, am găsit și video:
Nu dai și tu un link, ceva?
Gata, am actualizat articolul, am pus şi datele de contact.