Eram azi la birou și masa de prânz trecuse de ceva timp și aveam poftă de ronțăit ceva, așa că am scos sticksurile cu susan, am desfăcut punga, am luat un sticks și l-am băgat în gură (nu mai gândi porno, te rog). Pe al doilea l-am fixat între buze, și îl țineam ca pe o țigară, plesnit fiind de melancolia copilăriei, atunci când ne prosteam prin fața blocului cu fiecare pungă de sticksuri, ele erau țigările noastre. Ba chiar “trăgeam” din ele și expiram fumul pe care doar noi îl vedeam, făcând cerculețe invizibile.
Era frumos și poate acest frumos nu exprimă nici măcare o firimitură din bucuria copilului din mine… Iar acum văd, cu tristețe, copii care n-au nici măcar buletin, dar fumează prin parcuri și pe la colțuri de bloc. E trist, însă pentru cei care au avut o copilărie ca a mea, aprind un sticks – pentru voi doamnelor și domnilor care ați avut ani frumoși cu julituri și haine înverzite:
PS: Sper că nu e nevoie să explic faptul că titlul este doar o metaforă.
De cand bei? 😀
Din prima zi! Din păcate, acum nu beau prea mult lapte 🙂
Same here, doar ca eu am si aprins un sticks. Sa faca fum, ca o tigara adevarata! Nu mi-a placut gustul lui dupa ce a ars, asa ca am ramas la fumatul pasiv! :)))
Maine despre guma sub forma de tigari? 😛
Nea, aia nu îmi stârnește așa amintiri 🙂