Și-am revenit cu ultima parte a trilogiei Ciuc Radler Trip. După ce am povestit despre prima zi la Miercurea Ciuc și kumfu prin Munchen, e timpul pentru câteva concluzii, punctual:

• În Munchen m văzut unde are loc Oktoberfest-ul an de an. Acum e doar o imeeensă parcare goală, însă peste câteva luni n-o să prinzi loc la o masă fără o rezervare făcută din timp. doar cinci tipuri de bere se vor consuma la marele festival, toate bavareze, bineînțeles.
• Am aflat că bărbații au fost primii care au purtat genți, pentru vânătoare. Asta ca să nu mai avem discuții, da? (zise cel care are, de luni până vineri, o geantă trasă-n diagonală peste un umăr).
• În Munchen, aproape toate cârciumile se închid la ora 01:00, dar pe zi poți vedea la orice colț o petrecere de burlacițe/burlaci. Iar pe seară sunt foaaarte mulți copii (16-20 de ani) care beau și stau pe străzi sau mulți adolescenți care cântă prin vreun gang.
• Pentru cei cărora le plac senzațiile tari, există un mini râu unde se face surf. Deși cei care se încumetă stau doar 2-3 secunde pe micuțele valuri, numărul practicanților nu e deloc neglijabil, iar asta atrage mulți privitori pe poduri.
• Puțin români prin Munchen, dacă când dai de ei îi vei auzi cântând la vreun colț de stradă și cerșind. Am întrebat-o pe o româncă de culoare care cerșea, de ce nu se întoarce în România sau de ce nu muncește, mi-a răspuns superior, spunându-mi că face câteva sute de euro pe săptămână așa că… Iar apoi mi-a cerut și mie un euro. Țeapă.
• De o altă româncă am dat la Mc Donald’s-ul din aeorportul din Frankfurt, unde din engleză a început să-mi vorbească în română, asta spre marea mea uimire. După ce m-a recunoscut că-s român? Nu, n-am încercat să fur nimic, ci a văzut bancnote românești în portofel, atunci când am vrut să plătesc meniul. Era din Roman, zicea că o duce ok, dar că îi e dor tare de țară, unde vine doar o dată pe an.
• Dacă în partea a doua povesteam puțin despre zborul dus, acum tre să spun că returul n-a mai fost chiar așa lin, cel puțin nu între Munchen și Frankfurt, unde am prins o furtună respectabilă, dacă pot să-i spun așa. Adică stewardesele au fost nevoite să se oprească din servit mâncare și băuturi pentru a se retrage pe scaunele lor, unde și-au pus centurile, ca noi toți. Din spusele celor care au zburat mai des, am aflat că turbulențele prin care am trecut au fost cam cele mai cele din viața lor, iar dacă eu am trecut cu bine peste ele, zic că frica de zbor n-a existat pentru mine decât înainte de a urca, pentru prima oară în avion.