Da, știu că va suna aiurea, dar asta e, tre să recunosc și să îmi asum faptele. Aseară am fost iar la relaxare… spun iar pentru că am mai fost acum o lună tot la ea. O să îi spun generic A., din motive de confidiențialitate, lesne de înțeles. Întreaga săptămână trecută am tot amânat momentul, așa că am lăsat-o, ca orice român, “pe luni”. Ieri a venit ziua cea mare, așa că am trecut pe acasă, am aruncat toate cele care nu îmi erau necesare (geanta, sacou), m-am îmbrăcat lejer, mi-am luat bani la mine și am plecat.

A. mi-a zis că e destul de ocupată și ar fi bine să ajung pe la opt, ca mai are un client înainte, așa că pe la fără cinci am ajuns, m-am așezat frumos pe canapea, dar n-am apucat să-mi trag sufletul, că m-a invitat mai aproape de ea. Mi-a zis să-mi dau jos ochelarii, apoi m-a legat. Nu-mi trecea niciun gând prin cap, așa că am închis ochii, ca un miop ce sunt și am lăsat-o să-și facă treaba. Jumătatea de oră de relaxare avea să înceapă, eu cu ochii închiși, ea alternând între mângâieri suave și tras de păr. A. profesa de ceva timp, așa că nu era nevoie să-i spun să nu lase semne. Din când în când mai deschideam ochii pentru a admira priveliștea, însă ea îmi împingea capul pe spate, sugerându-mi să stau așa. Ascultam ca o slugă, ăsta era jocul, n-aveam ce face. La un moment dat m-a zgâriat puțin pe urechea stângă, am strâns bărbătește din dinți și am lăsat-o să mă termine. După cele 30 de minute de relaxare, în care m-am eliberat de tot stresul de peste zi, a trebuit să mă ridic, să plătesc și să plec acasă. Am plătit după, nu înainte, că e un salon respectabil… iar cel mai important era faptul că eu, clientul, eram satisfăcut, chiar mă tunsese bine. O să mai revin la salonul ăsta, tunsul costă 20 de lei și oglinda mea îmi mulțumește pentru freza cea nouă.