M-am mutat în București acum aproape cinci ani, de abia terminasem facultatea în Pitești, așa că veneam in The Big City cu mari speranțe și așteptări. Stăteam cu chirie într-un apartament la periferie, eram o gașcă de băieți, așa că seara, vară fiind, destul de multă bere era degustată cu talent, ca să zic așa. Celebra melodie spunea “Bătură și FEMEI pentru toți băieții mei”, eh, dacă cu băutura ne descurcam oricând, ce ne rămânea de făcut era să ieșim din sauna de beton, numită apartament, și să ne zbânțuim pe la vreo discotăreală-club-terasă-pub. Dansul pe verticală trebuia adus și la orizontală, altfel ce rost mai avea schimbarea locației, dacă tot fugeam de la 35 la 40 de grade. Celsius.

Munceam din prima zi de viață “la capitală” și într-un weekend, imediat după salariu, am ieșit în club cu colegii. “Decât” vreo 50 de oameni am fost într-o bodegă ce se vrea club, unde era bătura ieftină, așa ca pentru studenți și/sau proaspăt angajați. Unde e alcool la prețuri mici, femei pe alese și muzică “săltăreață”, n-are cum să nu-ți iasă de o combinație. Mă rog, cel puțin așa era prin 2008, când eram doar un tânăr rebel de aproape 22 de ani. Disco-disco, party-party, hai că s-a făcut deja ora 04:30, și canapeaua din club nu mai era încăpătoare pentru mine și domnișoara cu care mă conversam de vreo trei pahare, așa că am chemat un taxi și am ajuns la mine.

Stăteam doar opt băieți într-un apartament cu patru camere, așa că a trebuit să-l expediez pe unul dintre ei în sufragerie, să doarmă pe jos. Se făcuse deja ora 5 și, iar capul meu se învărtea mai vesel decât un glob disco. Dar cum nu poți să lași domnișoara netratată, a început tatonarea, că de, așa fac toate la început, pe inabordabilele. Cu pași mici și greoi,  trecuse deja de ora 6 și cucul tot nu cântase, patul încă se învărtea, iar Moș Ene tot insista să facem un menage a trois. După scurt timp mi-aduc aminte doar că stăteam într-o parte cu spatele la ea… am simțit un deget care mă mângâia pe ceafă și am auzit-o pe ea zicând “Hai, vino…”, și asta a fost tot ce îmi amintesc, pentru că am adormit buștean, creierul de sus, controlat de alcool, învingându-l pe cel de jos, controlat de hormoni.

Asta-i povestea mea relativ nefericită, dar amuzantă… spre deosebire de cea a lui Asido care a cam avut de îndurat cu adevărat din cauza alcoolului. Asido are aproape 40 de ani și își aduce aminte, cu melancolie, de prima beție din clasa a 7-a, găsise 20 de lei pe jos și a luat o sticlă de vodka împreună cu niște colegi. Anii au trecut, Asido a crescut, iar la începutul anilor ‘90 s-a angajat la singura benzinărie privată din Brăila, unde, peste câțiva ani, a ajuns șef de stație cu salariu lunar de 3000 de dolari. Loc de muncă bun, atribuții și responsabilități pe măsură, toate acestea l-au adus în situația ca, de prin 2001, să bea în fiecare dimineață cu 50-100 de ml de tărie, pentru curajul de a începe o nouă zi. A ajuns, treptat, la 200 de ml la micul dejun, pentru ca în 2003-2004 să bea zilnic 700 de ml de vodka.

Prin 2005 avea să înceapă mai multe afaceri, printre care și un restaurant, urmând ca în 2007 să piardă tot, din cauza alcoolului și a unui prieten pe care îl împrumutase cu o suma mare de bani. S-a apucat de adus flori din București în Brăila, iar la unul dintre drumuri, a fost oprit de poliția rutieră. Băuse 500 de ml de vodkă în noaptea ce trecuse, dormise puțin, iar micul său dejun fusese doar o bere. Rezultatul = o alcoolemie de 1.33 la mie, în aerul expirat. I-a fost întocmit dosar penal și a luat 6 luni cu suspendare.

A venit anul de pomină 2008, se apucase de o altă afacere, făcea comerț cu butelii. Plus că tocmai câștigase și la Loto 6/49, cu 5 numere, aproape 1 miliard de lei vechi, bani pe care a început să îi bea. Pentru că întâmplarea nefericită din anul anterior nu i-a fost învățătură de minte, a decis să conducă din nou sub influența alcoolului.

Devenise deja dependent de alcool, fiind într-un sevraj continuu, ajunsese să bea cel puțin un litru de vodka pe zi, chiar și noaptea se trezea la trei ore să mai bea dintr-o sticluță de 200 de ml. Era un fel de bebeluș mai mare.

A fost oprit din nou de poliție pentru că mașina de butelii, pe care o conducea, mergea în zig-zag pe ambele sensuri ale străzii. De data aceasta a avut o alcoolemie de 1.83 la mie în aerul respirat și 2.83 în sânge. Valori incredibile pentru un om normal, care ar fi fost de mult în comă sau deja decedat. I-a fost deschis un nou dosar penal, de abia acum ajungând să realizeze că trebuie să caute ajutor. Asido a fost la Sibiu, la un centru de reabilitare pentru dependenții de alcool, costurile de aici fiind de cam 1800 de lei/lunar. Timpul prea puțin petrecut în centru nu l-a făcut să renunțe la alcool până când, în urma unor altor accidente cauzate de alcool (de exemplu: căzut în comă într-un șanț) și a gândului că și-ar putea pierde familia, a căutat pe Google: ajutor, sunt alcoolic. Așa a ajuns pe alcohelp.ro, unde a început să citească pe forum despre dependeța de alcool. Tot aici a urmat și niște pași ajutători + 10 ședințe standard pentru un dependent. Toate acestea, alături de interacționarea cu alți membri de pe site l-au făcut să renunțe definitiv la alcool. Ulterior, ca un capac, a venit și sentița procesului de la ultimul dosar penal – 11 luni de închisoare, cu executare.

E 2013, acum e bine, a ieșit cu bine din penitenciar, ba chiar a legat o prietenie cu un alt deținut care l-a ajutat să se pună din nou pe picioare printr-o o afacere (legală și tot cu butelii). Asido a terminat acum primul an de facultate de la ASE, unde studiază Contabilitatea și Informatica de Gestiune. E bucuros că sunt mai bine de patru anii de când nu mai bea absolut deloc alcool, e recunoscător familiei care l-a ajutat și care îi este și acum alături și, pentru că vrea să îi ajute și pe alții să se trateze, a devenit moderator pe formumul Alochelp.ro

Alcohelp.ro este un proiect al ONG-ului ALIAT – susținut necondiționat de către Heineken România încă din 2009. Zilele trecute am fost la o discuție la sediul Aliat, unde am aflat de povestea lui Asido, spusă chiar de către el, plus câteva lucruri interesante:

• La centrele ALIAT au fost tratate până acum 18.300 de persoane dependende de substanțe (în centrele din București și Târgoviște)
• Nu există alcoolism, boala se numindu-se “dependență de alcool”
• Statul nu se implică în astfel de proiecte, de, e România. Suntem singura țară din Uniunea Europeană care nu are statistici în ceea ce privește numărul dependențiilor de alcool.
• Nimeni nu-și propune să devină dependent de țigări, alcool sau alte substanțe, toți cred că vor fi în control. Dependența de alcool poate fi  ereditară.
• Organizația Mondială a Sănătății a stabilit ca fiind acceptate următoarele limite pentru consumul de alcool zilnic – bărbați -> 2 unități/zi sau 4 la ocazie /// femei ->  o unitate/zi sau 3 la ocazie. O unitate de alcool înseamnă 12 grame de alcool pur, adică o bere la 0.33 sau un pahar de vin (125 de ml) ori un shot de tărie de 40 de ml.
• Mai multe despre activitățile celor de la ALIAT, în curând, pe blog

Mi-au rămas întipărite vorbele lui Asido, din perioada în care nu-i ajungea un litru de tărie pe zi: Voi nu puteți bea un pahar de apă așa repede cum beam eu 200 de ml de vodka dimineața. Tot ce pot să spun acum e că sunt bucuros că amândoi bem apă în fiecare dimineață.