Mi-aduc aminte cu drag de prima pâine fierbinte pe care am cumpărat-o, era de “la turci”, avea mici brobonele pe partea de jos, dar o mâncam până să ajung acasă, chiar dacă printre copiii de vârsta mea circula gluma-zvon că acele brobonele ar fi piele de broască. N-a durat prea mult până când burtăria “turcilor” din Curtea de Argeș a încetat să mai existe.

Au mai trecut câțiva ani, deja eram școlar și pachețelul era format din sandwich-uri făcute de mama, acasă, asta dacă nu aveam pâine cu unt și dulceață. A venit și vremea să am banii de buzunar, așa că îmi cumpăram băsmăluțe, cornuri, ștrudele sau alte produse de panificație de la chioșcul școlii. Dar cum istoria se repetă, la mine în cartier a apărut o brutărie. În sfârșit, deja duceam de prea mult timp dorul senzației de arsură de la coaja unei pâini proaspăt scoase din cuptor. În pauza mare mergeam aproape jumătate de clasă “La Derviș”, unde stăteam la coadă pentru a lua câte o pâine la doi copii. Jonglam cu ea dintr-o mână-n alta până se răcea, apoi o rupeam pe jumătate și ne certam mereu pe cea mai mare bucată. Deși școala era la doar 200 de metri distanță, n-ajungeam nici măcar cu un colț în clasă.

Au trecut aproape 20 de ani de atunci, iar domnul Derviș împarte acum pâine într-o lume mai bună. A fost unul dintre cei mai bogați, dar și respectați oameni din oraș (Curtea de Argeș).

Încă nu-mi vine să cred cât de repede vine și pleacă o viață de om și mă tot întreb…ce e de făcut în astfel de momente, decât să ne rugăm să fie bine, să sperăm ca măcar din greșelile altora să fim mai precauți, mai puțin “români” în trafic pentru a evita astfel de evenimente triste.

Hai să mâncăm cu toții o pâine, linșitiți și sănătoși.

Nicolae Derviș

Sursa foto – Didi Dumitrescu