Mă întorceam aseară de la degustarea Jameson și stăteam la unul dintre multele semafoare, de pe Magheru, uitate pe roșu. Eu pieton, deci stăteam pe trotuar și așteptam să se facă verde. Și așteptam, tooot așteptam, auzeam cum îmi crește barba, dar, pentru că tot mă plictiseam, a apărut lângă mine un cerșetor, după port, că după vorbă părea actor născut și crescut în State.

Mă întreabă într-o engleză perfectă dacă îi vorbesc limba. Neuronii rămași întregi încep să-și dea coate, părea ceva interesant. N-apuc să termin de răspuns că Da, că el își începe discursul, parca susținea proba de interpretare la admiterea la teatru. În aceeași engleză perfectă a început să-mi spună că îi pare rău că tre să facă asta, că-și cere scuze, dar e plecat de  ceva timp de acasă și de vreo două ore tot încearcă sa găsească ceva de mâncat.

Îl analizez, poartă niște adidași normali, aproape curați, pantaloni de trening și o bluză tot sport, cu mânecă lungă. Trage tacticos din țigara pe care o ține în mâna dreaptă. Ochii mei sunt ca un girofar, când la el, când la semaforul care nu se mai făcea odată verde.

Încă nu mi-a cerut nimic, deși mă așteptam să-mi zică ceva de bani, deja știam metoda, o tot văzusem în zeci de articole pe net. Semaforul pentru pietoni era tot roșu, iar misteriosul cerșetor american empatizează cu mine și mă întreabă cum mă cheamă. Îi răspund scurt, Ionuț, iar el vorbește mâncându-mi ultima silabă și zice: “Yeah, John!”.

John îi tot urmărea mișcările mâinilor, încercând să anticipeze ce altceva ar putea face cu ele, în afara comunicării nonverbale. Americanul îmi cere, într-un final, ceva de mâncare. Eu încă sunt într-o stare permanentă de alertă, neștiind ce se întâmplă în jurul meu, neavând cum să plec, eram deja cu un picior în stradă, însă semaforul tot roșu. Îi spun cerșetorului că nu am nimic de mâncare, că tocmai am venit de la serviciu și că tot ce vreau e să ajung acasă și să dorm, îmi cer scuze fix când semaforul își schimbă culoarea și traversez. El mă salută din mers și pleacă pe trotuar, probabil căutând, în continuare, ceva de mâncare. Eu scot telefonul și scriu pe Facebook și Twitter: Damn. Tocmai am fost abordat de un cerşetor care vorbea o engleză perfectă. Ori apar la camera ascunsă ori… nu ştiu. Mai multe ‪#‎peblog‬ imediat ce ajung acasă.

Am aflat, de pe Twitter, că este un veteran al Centrului Vechi, se află de peste 4 ani în zonă și are ceva probleme psihice. Deci n-apar la nicio cameră ascunsă, trebuie doar să-mi revin din aiureală.

Sursă foto