Anul 2154, omenirea e împărțită între cei foarte săraci, care sălășuiesc pe ce a mai rămas din Pământ, și cei foarte bogați, care locuiesc undeva în afara atmosferei, pe o mini planetă artificială (Elysium) unde e un fel de Rai pe Pământ în cer. Două clase sociale diametral opuse din punct de vedere financiar, o idee dezbătută în tot mai multe filme - parcă aduce puțin cu The Hunger Games, doar că singura luptă, pe care o poate duce unul dintre cei nevoiași, constă în încercarea de a ajunge pe planeta celor bogați și sănătoși, urmând ca de la ei să fure și să dea la săraci. Un SF care te ține cu popcornul sufletul la gură, sperând, pe parcursul celor 109 minute, ca haiducul Matt Damon să facă binele să triumfe în lungile sale lupte. De văzut.
Astept filmul asta de cand am vazut prima data trailerul, sper sa ajung cat mai repede la cinema si sa nu fiu dezamagita!
Pop Culture&Fashion Magic
Am văzut filmul. Este bun, deși prezintă o perspectivă cam sumbră legată de viața pe Terra…