De două zile tot țineam să văd clipul de mai jos, poate că intuiam faptul că mă voi regăsi în mesajul pe care vrea să-l transmită și de aceea am tot amânat. Acum, că cele două minute și unsprezece secunde s-au dus (greu, recunosc), mă gândesc (iar) ce bine ar fi să ne putem potoli dorința aia nebună de a scoate telefonul din buzunar sau de a-l ridica de pe masă, măcar atunci când suntem cu cei doi, trei, zece, o sută de oameni apropiați. Eu promit că voi încerca.