New Club in Town – Monarch Club

Seara de vineri a fost tare aglomerată, unii pe la Webstock After Party (n-am ajuns, din păcate), alții pe la petrecerea Aperol & Vespa de la Fratelli Social Club (am trecut puțin, drăguț), ca mai apoi, după miezul nopții să ajung și la deschiderea celui mai nou club din Regie – Monarch Club. Sincer, nu aveam așteptări, că de, e ideea aia preconcepută de “Regie”, dar mă bucur că m-am înșelat. Clubul arată chiar bine, oameni ok, câteva vedetuțe, câțiva bloagheri, argeșeanul Smiley în concert, am stat până după ora 4, deși credeam că la ora aia voi fi de mult în lumea viselor. E de încercat 🙂

 

 

 

 

Mai multe poze de la petrecere – aici.  /// Monarch Club se află pe Splaiul Indepentenței, nr, 315b – sub Vanity, mai exact.

Lasă un răspuns