M-am apucat să scriu acest articol în gând, acum două zile, după ce Andrei Cismaru și Ovi Sîrb i-au taxat exprimarea deloc inspirată a lui Auraș. Deschideți mai întâi cele trei link-uri, citiți și apoi reveniți la continuarea mea.
Salut, sunt Ionuț, zis în copilărie Ion, apoi Gaiță, acum Bunescu. De abia am împlinit 27 de ani – pare o vârstă măricică, cel puțin mie așa mi se pare când pronunț douășapte, deși în mine încă trăiește spiritul adolescentului proaspăt licențiat. Am menționat vârsta pentru că dacă scad niște ani, realizez că muncesc de mai bine de unsprezece. Asta înseamnă că la nici 16 ani deja eram în câmpul muncii, ba chiar nu mai ceream/primeam/acceptam bani de buzunar de la părinți.
Ai mei erau ambii muncitori, salarii mici, oraș mic, știam că nu trebuie să am pretenții la mai mult de strictul necesar. Am început ca DJ, da, știu, haha, ce muncă ușoară, ce e aia să fii DJ. Băi, de la 16 ani fără fix o lună și două zile până la aproape 22 am avut libere fix cinci weekend-uri! CINCI sâmbete și duminici libere în aproape șase ani (majoratul meu, majoratul unui foarte bun prieten, operație de apendicită, un weekend de mega bolnăveală și încă ceva personal). De sărbătorile de iarnă munceam și 10-14 nopți la rând, tremura carnea pe mine când mă trezeam în fiecare după-amiază la 17:00, urmând ca de la 21:00 să o iau de la capăt. Iar într-o vară, când toți amicii mei de 16-17 ani se bucurau de vacanță, eu îmbuteliam sucuri de genul Brifcor/Cicorico, în trei schimburi + DJ-it în weekend.
La fabrica de sucuri am pus prima oară mâna pe o pensulă și am vopsit vreo săptămână la barul de lângă ce trebuia renovat, cârciumă la care ajungeau colegi, cunoscuți și vedeau 1. Că e închis și 2. Pe Gaiță, DJ-ul, într-o salopetă, cu pensula în mână. Am încercat să ignor privirile pline de dispreț, dar câtă putere să aibă un copil de aproape 17 ani? Cu toate acestea nu mi-a fost niciodată rușine să muncesc, eram singurul din grup/clasă/fața blocului care își câștiga singur banii de buzunar, nedormind nopți, încasând chiar și un pumn pentru că n-a vrut să pună manele (eh, doar ambele buze sparte și obrazul vânăt).
Am învățat să prețuiesc banul muncit, cum altfel decât pe propriile forțe și am conștientizat o vorbă pe care mulți o spun, puțini o și cred cu tărie, că nu e o rușine să muncești indiferent de natura jobului (legal și moral) pe care îl ai.
PS: În timpul facultății, pe lângă cursuri, scriam la ziar, o perioadă am avut și emisiune la radio, iar în weekend era deja obișnuita muncă de DJ. A urmat o perioadă de cinci ani la Cosmote, primul angajator din București, apoi Altex, unde mă ocup de Video Content de aproape trei luni. Rămăsesm dator cu informații despre noul job după acest articol, iar acum trebuie să mulțumesc încă o dată celor care l-au distribuit, lui Vali pentru recomandare și lui Cristian pentru încredere.
Am aproape 10 avans fata de tine, in generatia mea inca nu aparusera ifosele astea cu munca de weekend sau in vacanta de vara 🙂 Pe la 16 ani deja faceam dracii interesante care imi asigurau un venit iar uneori mergeam cu tatal meu la o lucrare de instalatii sa il ajut.
Povestea cu munca tine in egala masura de personalitate si de atitudinea parintilor, daca se zgarie Vasilica in cur cand se duce sa dea zapada la vecin?? Mai bine lasa l sa stea acasa si ii da mamica bani de cico.
Da, am avut si eu parte de priviri si replici pe tema asta, dar munca venea la pachet si cu unele avantaje, in primul rand invatam sa vorbesc, sa ma port, mi am educat personalitatea, am invatat sa respect si sa fiu respectat. Iar buzunarul meu de pustan era mai bine garnisit decat al oricarui alt adolescent din gasca mea.
Si azi, dupa multi-multi ani de la episoadele de mai sus nu imi e rusine de munca, 12-16 ore pe zi se intampla, mai ales in perioadele aglomerate, diferenta sta in experienta, acum sunt mai eficace si, poate, placerile au devenit ceva mai costisitoare 🙂
Eu cred ca e un noroc sa fi fost nevoit (si vorbesc aici de experienta mea, foarte similara cu a ta), sa lucrezi de foarte tanar.
Ma gandesc cu putina teama cum se pot adapta tinerii de 16 ani astazi (pana la 26 si poate si mai mult), dupa ce parintii care ii sustin momentan si care le ofera ceva mai mult decat strictul necesar, nu vor mai fi.
Eu chiar ma consider norocoasa ca am invatat mai repede (si mai usor, as spune) ce inseamna sa iti castigi banii de la varsta destul de frageda.
Cateodata, pur si simplu e mai bine mai devreme, decat prea tarziu 🙂
Eu m-am mai bucurat de tinerete :)), preferam sa invat sa iau bursa decat sa muncesc :D. De acum nu se mai pune problema abia astept sa-mi iau licenta si sa intru in paine… dar din toamna anului viitor.
Eu nu vad o rusine in a munci, vad o problema in a munci pe bani putini in sensul de 12 h ore pe zi pentru 6-8 milioane pe zi si sa nu vrei sa te schimbi la ma bine.
E adevarat ca toti avem un inceput, insa bucuria consta in cat de mult am evoluat.
Pingback: Despre furt, Gică Popescu și o lecție de viață | bunescu.ro | un blog de Ionut Bunescu
Pingback: Care-i treaba cu job-ul de Brand Ambassador - bunescu.ro
Pingback: Un sfert dintre tinerii români nu fac nimic - bunescu.ro, un blog de Ionut Bunescu