M-am dus emoționat la avanpremiera RoboCop, aproape ca un elev în prima zi de școală, asta pentru că mi-am adus aminte de primul meu film văzut într-un cinematograf. Era prin 1993, de abia împlinisem 7 ani, știam să citesc deja de vreo doi, așa că după o zi de școală, a venit al meu tătic, m-a luat de mână și m-a azvârlit într-o sală de cinema (una dintre cele două pe care le avea Curtea de Argeș pe vremea aia). Rula RoboCop 3, film de care am fost impresionat. Foarte. Că doar era prima oară, vorba aia și mai era și cu pistoale, împușcături și un polițist jumate om, jumate robot! Ce-și mai putea dori un băiat care nu văzuse decât TVR până atunci?

Eh, își dorea ceva mai mult, ce avea să vadă peste 21 de ani, adică un RoboCop futurist într-un film a cărei acțiuni se petrece în 2028, an în care Alex Murphy (o combinație dintre Eminem și Jason Statham) ajunge să fie așteptat acasă, de către soție, cu berea deja desfăcută. Și un sfert băută, dar ce mai contează.

Trailer-ul fascinează cu jocul interior al lui RoboCop de Good Cop/Bad Cop și te cam ține lipit de ecranul de la IMAX (by Romtelecom / Cinema City Cotroceni) – la propriu (ditamai ecranul, de) și la figurat (mergeți de-l vedeți și veți înțelege), însă cel mai tare m-a uimit și amuzat rolul lui Samuel L. Jackson (Pat Novak în film), un prezentator TV cu interese politice/personale/financiare care, la un moment dat, se enervează atât de tare, că aduce perfect cu Gâdea atunci când îl înjură pe Băsescu.

Concluzie: de văzut – băieții, pentru acțiune și tehnologie futuristă /// fetele, pentru actorul principal după care băleau cam toate femeile din sală și pentru scenele emoționante. Nota 7,5.