Mai devreme, eram în tramvai și citeam știrea asta /// rezumat: o femeie a fost găsită moartă, corpul era plin de mușcături de câine și era desfigurată. Din zona respectivă au fost capturați mai mulți maidanezi, vreo 7 mai exact. TOȚI figurau ca fiind adoptați de Asociația Cuțu-Cuțu, iar în documente apăreau în posesia unei femei care mai deținea încă 103 maidanezi, în total… acte de adopție pentru 110 maidanezi. La pariu că femeia locuiește într-o garsonieră, confort 3.
Nu am zis nimic de maidanezi, niciodată! Nici pe blog, nici altundeva, dar simțeam că explodez după ce am citit știrea de mai sus + că mie îmi e frică de maidanezi mai rău decât le e femeilor de păianjeni. Și ce a umplut paharul (căcat, îmi dau lacrimile scriind asta) e că mama, care are trebuia să ajungă la spital, într-o seară (are o afecțiune, să-i zic așa, ceva care nu se tratează, 2000 de cazuri în toată țara și alte căcaturi, mă rog, trebuia să facă un calmant) și… a fost nevoită să-l aștepte pe tata să vină acasă, au luat fiecare câte un baston/lemn, ce au găsit prin casă și au plecat spre spitalul din Curtea de Argeș (e la 500 de metri de casă, dar până acolo te înâlnești cam cu tot atâția câini). Mama e ok, mulțumesc, dar drumurile până la spital nu, ceea ce mă face să îmi doresc să iau un Uzi, să mă duc la Curtea de Argeș și să fac “curățenie”. Nu mă înțelegeți greșit, îmi plac animalele, dar cele “controlabile” și care au stăpân de care ascultă. Iar pentru cei care au fost deranjați de poza de mai devreme, de pe Facebook, repet și aici:
Îmi doresc să nu mai fie niciun maidanez pe stradă, să-i adune pe toți, să le dea numai Royal Canin în țarcuri de aur, nu mă intersează, să dispară de pe străzi. Și odată cu ei și ONG-urile care fac bani aiurea și cam atât. Iar dacă acest lucru nu se poate decât prin eutanasiere, așa să fie.
Din pacate, situatia e critica si cam fara scapare.
Adaposturi (ca lumea) pentru animale sunt deja o aroganta in tara asta, in care n-avem nici macar scoli (ca lumea) pentru copii.
Iar eutanasierea, pe cat e de controversata, pe atat este de inutila. In cativa ani, apar la loc pe strazi, din cauza incompetentei oamenilor. Nu putini sunt cei care refuza vehement sa-si sterilizeze cainii. Oamenii sunt impartiti in tabere care palavragesc, iar cainii se inmultesc exponential.
Cu mare regret spun ca nu cred intr-o posibila solutie. Cel putin, nu o solutie care nu sa fie urmata de o rascoala in adevaratul inteles.
Ai și tu dreptate.
„In cativa ani, apar la loc pe strazi, din cauza incompetentei oamenilor.”
Daca intradevar reusesc sa aplice legea care au dat-o in ultima perioada, sunt sanse mari sa nu ne mai facem griji de incompetenta celor care au caini si ii arunca pe strazi sau monteaza aiurea. Datorita amenzilor bineinteles.
Daca nu ma insel, am auzit recent despre o lege noua in care toti stapanii de animale sunt obligati sa-si „cipeze” animalutele si parca sa-i si sterilizeze. Nu mai stiu exact pt ca a fost auzita la radio, in timp ce conduceam deci nu puteam fi extrem de atenta.
In orice caz, si eu sunt iubitoare de animale dar avand in vedere ca nu traim intr-o tara civilizata, nici nu se pot aplica metode mai putin crude. Banii pt castrare sunt bagati in buzunare, si n-as spune asta daca n-as fi vazut catele pe strada, insemnata ca fiind castrate dar cu pui.
Pana la urma vorba aia, daca nu se poate cu frumosul… Pacat totusi ca metodele de eutanasiere nu sunt nici ele umane… In loc sa le aplice o injectie letala, banii iar ajung in diverse buzunare, iar cainii sunt batuti…
EUTANASIEREA IN MASA este solutia . Restu sunt abureli ale zoofililor schizofrenici . Vrei adaposturi ? De unde bani ? Poporul traieste in saracie cu 600 ron pe luna salariu si cretinii astia psihopati vor adaposturi sa facem ferma de maidanezi cu 300 ron pe luna pe cap de maidanez . SCURT SI EFICIENT , EUTANASIATI MASIV URGENT SI SISTEMATIC sa nu scape nici unu .
Pingback: Kumfu 2014 pe bunescu.ro - bunescu.ro