Păi ce atâta Halep, ce atât tenis? Ce atâta bucurie pentru calificarea Simonei în finala Roland Garros? Noi suntem români, trebuie să fim proști, umili și triști! Ce atâtea zâmbete? Tre să înjurăm tot și pe toți. Cum adică să se uite tot românul la tenis? Păi noi merităm Capatos, Măruță, divorțuri, silicoane, buzate, târfe și interlopi la TV! Ce atâta bucurie, nu mai știm ce e aia adrenlină și sânge pompat cu putere în vene ca atunci când dădea România gol la un Campionat Mondial sau European. Noi tre să plecăm capul și să ștergem cuvântul fericire din DEX!

Rândurile de mai sus sunt fix pentru cei care-i blamează și îi iau la mișto pe cei care se bucură de succesul unui sportiv român, cum că ar fi fani de mici și țin cu Halep de când s-au născut. Simona are doar 22 de ani și are nevoie de bucuria și de entuziasmul nostru, pentru că merită. Iar pentru voi, cei care nu știți decât să huliți și să nu vă convină absolut nimic, niciodată: Hai, sictir! Voi sunteți triștii veritabili! Lăsați-ne pe noi, ăștia mai săraci cu duhul, să ne bucurăm de orice lucru fain din viața noastră, indiferent de cât de mic sau mare ar fi el. V-am pupat.