Selfie-uri matinale demențiale

Săptămâna trecută, mai exact joi dimineața, vă rugam, pe Facebook, să postați un selfie cu fața voastră de dimineață. Am promis chiar și două premii, primul dintre ele fiind adjudecat de cel mai cel selfie și anume de Gabriel Bălan – gemenii săi fiind cei care l-au ajutat să ne arate clar că #iubestedimineata!

Minunatul selfie este acesta:

 

Iar al doilea selfie câștigător, am zis să fie unul de sex feminin. Recunosc, mi-a fost cam greu să decid, dar, într-un final, Nico s-a detașat la mustață (de spumă de lapte din cafea):

 

 

Gabriel și Nico au câștigat câte un voucher pentru mic dejun din partea Cappy România, iar Gabriel, pentru că și-a postat selfie-ul și pe al său profil (public, alături de hashtag-ul #iubestedimineata), participă și la concursul cel mare, cu următoarele premii în dotare:

 

Așa că mai ai timp până pe 16 martie 2015: 5 dintre cei înscriși vor putea câstiga un Kit Cappy #iubestedimineata, ce conține un pahar Cappy, un magnet de frigider Cappy, un bax de Cappy și un toaster personalizat, ce ”imprimă” o față zâmbitoare pe felia de pâine. De asemenea, la finalul campaniei va fi aleasă, prin jurizare, cea mai tare poză, iar câștigătorul va primi micul dejun de la Cappy timp de o lună de zile! Spor la selfie-uri, pe hashtag-ul #iubestedimineata (pe Facebook și pe Instagram).

Lasă un răspuns