Cele mai lentile

Salut, sunt Ionuț Lentilescu și încă din 1994 port ochelari de vedere, miop fiind. Încă nu-mi explic cum primele mele dioptrii au fost de –1,75 la fiecare dintre ochi, dar ce știu clar e că nu mai vedeam scrisul la televizor, iar la școală, deși stăteam în prima bancă, vedeam 8 în loc de 3, 6 în loc de 5 și tot așa. Eh, de la 8 ani până la 18 ani, dioptriile au tot crescut, astfel că dacă nu-mi spărgeam/rupeam ochelarii, trebuia să îi schimb din cauza dioptriilor care se tot creșteau.

Astfel am ajuns să fiu mândrul deținător al unei miopii forte, adică –6,50 sferă plus cilindru de –0,5, deci un total de –7, la ambii ochi. De când cu cilindrul, fiind două lentile suprapuse, lentila s-a cam îngroșat, lucru pe care aveam să-l aflu de abia după ce mi-au sosit primele lentile din plastic (sticlă organică/policarbonat), Rodenstock, dar cu indice de refracție de 1,5 (adică minimul), prin urmare n-am fost prea mulțumit de grosimea lentilelor, fiindcă ieșeau destul de mult în afara ramei. I-am purtat vreo 3-4 ani și, imediat ce m-am mutat în București, m-am interesat de niște lentile mai subțiri, astfel m-am hotărât la Essilor, cu indice de refracție 1,67. Nu au fost atât de subțiri pe cât mă așteptam eu, însă diferența era considerabilă, iar transparența lor m-a uimit, habar n-aveam că există diferite tipuri de lentile cu grade procentuale de transparență, știam doar că vreau să fie de plastic (fiind de 100 de ori mai rezistente decât cele din sticlă minerală) și să aibă antireflex.

Între timp am mai schimbat două perechi de ochelari, făcându-mi alții cam la 3 ani, deși recomandat este să-i schimbi la 2 ani (în medie, românii își schimbă ochelarii la 4 ani, deci eu eram fix la mijloc). Am fost mult prea încântat de cum s-au prezentat lentilele Essilor (Crizal A2), așa că în 2012 mi-am luat niște lentile Essilor Optifog (tot 1,67 indice de refracție), să văd cum e treaba cu lentilele care nu se aburesc. Prima iarnă n-am avut stres, nu mi se abureau deloc (folosind activatorul lichid cu care ștergeam lentilele în fiecare zi), apoi, următoarele două ierni, se abureau, dar foarte puțin comparativ cu alți ochelariști care intrau, alături de mine, de la frig, la cald.

Iar acum, în anul de grație 2015, am zis că e cazul să încerc cele mai mare indice de refracție, deci lentile și mai sub subțiri, așa că, de fix o lună de zile, port lentilele Essilor Crizal Forte UV cu indice de refracție 1,74. Damn, nu credeam că o lentilă de -7 (sferă + cilindru) poate fi atât de subțire. În plus, mai e și aproape perfect plată, având o curbură foarte, foarte mică față de celelalte lentile cu indice de refracție mai mic. Diferențele dintre indicii de refracții se văd cam așa:

 

 

Iar mai jos, diferențe dintre vechile mele lentile Essilor Optifog 1,67 VS Essilor Crizal Forte UV 1,74 (click sau click dreapta/open image in new tab pentru zoom):

 

 

 

 

Francezii de la Essilor au și niște lentile super mișto, numite Crizal Transitions Signature (sau heliomate, cum le zice toată lumea), care acum sunt disponibile și pe nuanța de verde-grafit, zici că sunt ochelari de soare direct! Asta pentru cine nu se prea înțelege cu soarele (nefiind și cazul meu, miop fiind, eu ador lumina cât mai multă, deoarece miopii, cică, au mai puține celule cu bastonașe, responsabile pentru vederea nocturnă).

Acest articol are 56 comentarii

  1. addicted

    Eu nu pot decat sa ma bucur de lentilele de contact. N-as mai putea sa port ochelarii intreaga zi…

  2. martinica

    Eu mi-am luat anul trecut lentile Essilor Crizal Prevencia. Initial si eu m-am speriat putin de grosimea lentilei. Nu port la fel de mult ca tine eu avand -3.75 . Sincer nu mai stiu exact ce indice de refractie am, cred ca 1.61 sau 1.67… la mine grosimea lentilei e o problema estetica pentru ca imi place sa port ochelari fara rama.

    1. Ionut Bunescu

      1,67 sunt decent, 1,74 sunt perfecte 🙂 vezi dacă mai ai plicurile în care au venit lentilele se la producător.

  3. Emil Calinescu

    N-am avut essilor. Mi-am comandat acum lentile Zeiss. Tot de plastic, tot heliomate. Am si heliomat si antireflex si protectie monitor. Astept sa-mi vina, ca n-am lentile de stoc, ale mele se fac pe comanda!

  4. Oana

    De ce e recomandat sa-ti schimbi ochelarii la 2 ani? E prima data cand aud, in conditiile in care eu i-am purtat 6 ani pe unii, cu o schimbare de lentila din cauza modificarii dioptriei. Si dupa 6 ani i-am schimbat de plictiseala. 🙂

    1. Ionut Bunescu

      Lentilele își pierd din calitate, se îngălbenesc în timp, se zgârie, antireflexa-ul nu mai e perfect, din astea.

      1. Oana

        Inteleg acum, merci de explicatie.
        Mie mi s-au verificat si lentilele la controlul anual si nu am primit niciodata recomandare sa le schimb. Acum am schimbat si ochelarii de vreo cateva luni si-s curioasa cand o sa merg peste cateva luni la control ce mai aflu.

        1. Ilie Marius-Alexandru

          Nu inteleg cum puteti sta mai mult de 1 an cu acelasi tip de lentila.Personal port ochelari de 17 ani timp in care am schimbat anual rama cat si lentila motivul fiind acela ca se modifica dioptria si ca lentilele isi pierdeau din propietati( nu , nu cumpar lentile de 200 ron). Am observat ca essilor tin mult mai bine in timp decat Zeiss care dupa 6 luni au inceput sa se degradeze ( zgarieturi ,pete de antireflex ,nu mai tin la apa etc). Va sugerez sa schimbati lentila anual pentru sanatatea ochilor dumneavoastra. O zi buna

  5. Alex

    Pentru oferte ma puteti contacta, poate va fac o oferta de nerefuzat

    1. Ionut Bunescu

      Salut, Alex, primele lentile Essilor, cele de care am zis și în articol, de la tine de la optică le am, nu știu dacă mă mai ții minte 🙂

  6. Ion Roata

    Imi pare rau daca o sa va dezamagesc , dar diferenta de 15% la indicele de refractie nu poate influenta grosimea lentilei. Plus de asta , vad ca domniile voastre sunt convinsi ca fabrica de lentile are n procese tehnologice paralele care fac tot felul de lentile , din ce in ce mai scumpe. Sa-mi spuneti si mie cand o sa vedeti un aparat optic de calitate cu lentile de plastic

  7. Stefan Brezeanu

    Salut,

    Am tot citit articolele tale legate de ochelari. Am o dioptrie similara cu a ta, insa nu prea am inteles de unde exact ti-ai luat lentilele. Observ ca ai precizat tot felul de nume de lentile de la Essilor, dar de unde exact le-ai luat? Chiar de la Essilor? Sau de la alt sediu/magazin/provider? Ai vreo recomandare? Nu as vrea sa dau o suma exorbitanta, am nevoie de gradul maxim de refractie la lentile, banuiesc ca niste dioptrii de -7.5 ma vor duce destul de mult oricum, ma astept la asta, insa as vrea sa stiu cam unde sa merg, nu vreau sa fiu pacalit de niste random guys Opticeva care imi baga pe gat nu stiu ce tip de lentila sau alta firma probabil mai scumpa. Mersi in avans 🙂

    1. Ionut Bunescu

      Salut, Ștefan, lentilele sunt luate de la Bi Optic, București, Calea 13 Septembrie, nr.206. Dar poți merge la orice optică, unde găsești preț mai bun, ei îți vor da plicurile Essilor în care au venit lentilele din Franța. Le zici de la început că le vrei și aia e. 🙂

    2. roxana

      In grosimea finala a lentilei este foarte importanta si rama . Lentilele cu minus sunt subtiri la mijloc,groase la margine. Daca tu iti alegi o rama cu lentila mare,logic ca se va vedea grosime mai mare in margine,daca alegi o rama cu lentila mai mica,va ramane fix mijlocul lentilei care e cel mai subtire. Si neaparat lentile asferice ca sa fie cat mai drepte.

  8. Cristina

    Buna ziua,

    Eu am dioptrii -6.5 la ochiul stang si – 7.5 la ochiul drept. Vreau sa imi cumpar lentile subtiate si am o intrebare – daca sunt subtiate se mai vad ochii mici prin ele? Multumesc. O zi buna!

    1. Karina

      Ca ochiul sa para mai natural(la miopi,lentila micsoreaza,la hipermetropi mareste),se recomanda lentila asferica-datorita formei,adica mai plata,ochiul arata la o dimensiune mai normala.
      Cea sferica nu are chiar acelasi efect

      1. Karina

        Tin sa precizez,eu am cilindrii mari(-3,50 pe dreptul si -4,75 pe stangul) si ieri mi-au venit ochelarii cu lentilele Crizal Prevencia,indice de 1,67-Asferice. Sunt minunate!! numai cuvinte de lauda. Vad in HD :))
        In trecut,am folosit Interoptik. Dar sincer,nu m-as mai dezlipi de lentilele Essilor. Precizez ca lucrez si in domeniul opticii,si as recomanda oricand lentilele Essilor!

        1. Loredana

          Buna ziua. De ital-lenti uv tech ce parere aveti?

  9. Vasile

    Salut Ionut Bunescu, poți să îmi spui te rog care sunt și cele mai bune rame de ochelari ținând cont de raportul calitate/preț ? Eu am hipermetropie destul de mare și port lentile combinate cil+Sf +6 la ambii ochi deci foarte groase și mă gândesc să fac o schimbare majora în tipul lentilelor și ramelor pe care le-am folosit până acum,iar o părere avizată m-ar ajuta. Mulțumesc

    1. Ionut Bunescu

      Salut, eu folosesc Ray Ban acum, dar cel mai bine e să te duci într-o optică și să le pui pe nas, să vezi cum te simți cu ele, să le atingi.

      1. Vasile

        Salut, eu întrebam de niște rame foarte rezistente cărora să le pot înlocui,când e cazul,doar lentilele. Desigur că le voi proba intr-o optică dar și cele mai slabe calitativ arată bine….

  10. Leo

    Salut Ionut Bunescu, au trecut aproape 2 ani de cand ai aceste lentile si sunt curios cum stau cu zgarieturile. Poti sa faci o poza lentilelor sau sa imi spui cat de zgariate sunt in prezent? Multumesc anticipat! 😉

      1. Leo

        Cele pe care le ai acum se aburesc rau iarna? Sau de ce te intorci la Optifog?

        1. Ionut Bunescu

          Se aburesc considerabil mai puțin decât orice alte lentile normale, dar ramele mele actuale au brațele de 135 mm, înainte am avut de 140 mm, iar acum lentilele sunt foarte aproape de arcade, deci mi se aburesc mai mult când e cald și transpir, că sunt eu înfierbântat. Iar cu Optifog nu am stres nici vara, nici iarna. Plus că îmi voi lua rama de 140 mm.

  11. Anca

    Buna Ionut,

    Am aceeasi Dioptrie ca si tine -6.5 si doresc sa-mi schimb ochelarul si sa-mi iau niste lentile foarte subtiri (Essilor Crizal Forte UV cu indice de refracție 1,74). Am vazut pe Internet si 1.9 dar cred ca si 1.74 e foarte ok.

    Voiam sa te intreb de unde iti achizitionezi ochelarii si lentilele de obicei si care este pretul?

    Multumesc frumos pentru raspuns,
    Abnca

    1. Ionut Bunescu

      Bună, Anca, nu am auzit de 1,9, cel puțin nu la Essilor. Eu am fost la Bioptic (Calea 13 Septembrie 206), iar costul diferă la tine, pentru că nu ai și cilindru, deci preț mai bun. Eu am ochelarii de 2 ani, trebuie să îi schimb acum, dar mai aștept puțin, să fie noi la nunta mea. 😀

      1. Anca

        Buna Ionut,

        Multumesc frumos pentru raspuns. Dar doar ca Idee un pret aproximativ al lentilelor tale ar fi undeva la 2000 de lei amandoua?

    2. roxana

      Servus Anca.
      Sper sa nu fie prea tarziu sfatul meu dar totusi zic,ai grija ca indicele de refractie de 1.9 este disponibil doar pe sticla. Indicele maxim al plasticului este 1.74.

    3. roxana

      Si legal de pretul lentilei cu cilindru si fara,daca cilindrul este pana in 2 ,pretul este acelasi . De la cilindru de 2 in sus se schimba lucrurile

  12. Geanina

    Pot sa îmi spui te rog de un medic oftalmolog bun pe dioptrii de astigmatism? Multumesc mult

    1. Ionut Bunescu

      Hello, nu am unul anume, eu merg la Medicover, la orice oftalmolog disponibil. Oricum dioptria mea e aceeași de 13 ani, deci doar fac verificările uzuale.

  13. Gabriel Andrei

    Salutare,
    Eu am lentile asferice Essilor asferice cu indice subtiere 1.74 si am observat un lucru foarte deranjant si acela ca la periferia lentilei nu mai vad clar, imaginea este clara doar pe o raza destul de mica de la centru. Mentionez ca am -5.5 cu cilindru 0.5. Mai pateste cineva acest lucru?

    1. Ionut Bunescu

      Salutare, e ceva normal, indicat fiind să privești prin centrul lentilei, altfel curbura diferă dacă te uiți prin „periferia lentilei”.

    2. Raluca

      Buna
      Și eu am o miopie medie compusă (-5.5 sferic cu -0,5 cilindru). Am făcut recent niște calcule pe lentile, si sunt niste lentile de la Hoya (nu rețin denumirea exactă, ceva ultra mega nou si revoluționar!!!) care au eliminat această problemă, având pe toată suprafața lentilei aceeași claritate. Însă sunt cel puțin duble la preț fata de lentilele de top de la Essilor. Eu o să aleg Essilor, ca nu mi se pare că merită diferența de preț; de 20 de ani de când sunt mioapă, nu am sesizat sau nu m-a deranjat acest lucru.

  14. Ionut

    Buna ziua. Sunt miop cu – 3,5 si am 40 ani. La un control am inteles k trebuia sa mi schimb ochelarii cu unii cu lentila progresiva. Ce imi recomandati intre essilor si hoya? Multumesc anticipat!

    1. Ionut Bunescu

      Salut, nu am folosit niciodată Hoya, deci nu pot să mă pronunț. Însă Essilor pot recomanda, le folosesc de mai bine de 9 ani.

    2. Radu Vladutiu

      1. Daca aveti miopie mai marisoara, primul lucru pe care e indicat sa il faceti este sa va luati o rama cat mai potrivita si doar dupa aia sa treceti la indicele de refractie.
      O rama mai rotunjita, si cu lentile nu foarte late va scadea mult din grosimea de la margine, incercati sa evitati ramele dreptunghiulare deoarece grosimea lentilei in zona colturilor este cea mai mare.

      2.Pentru lentile progresive nu este asa important brandul de lentile( brandurile de top hoya essilor zeiss si rodenstock) au fiecare cate o gama foarte performanta.
      Pentru a cumpara niste lentile progresive care sa va fie cat mai confortabile ,incercati sa gasiti o optica care are vanzatori profesionisti care sa va recomande o lentila in functie de aditie( diferenta intre diatanta si citit).
      La progresive este de asemenea important si rama aleasa si mai ales masuratorile care le va face consultantul de vanzari, precum si montajul.
      Cred ca brandul la progresive este ultimul lucru de care sa tineti cont.

  15. Cristina

    Ieri mi-am primit si eu ochelarii de la Essilor…si sunt o MARE MARE DEZAMAGIRE….pe langa faptul ca nu sunt nici pe departe subtiri( da sunt 1, 74 la o miopie de -6 si -5,50 cu cilindru de 2, 25 si 1,75) pe cum ma asteptam,vad groaznic cu ei!! Am ochelari de cand ma stiu dar niciodata nu mi s-a intamplat asa ceva! Pana acum am avut doar Zeiss si imi pare extraordinar de rau ca m-am decis sa incerc ceva nou,macar de nu ma lasam influentata de reclamele de la Essilor si o ascultam pe opticiana sa aleg macar Rodenstock , sunt extrem de suparata mai ales ca am platit frumusica suma de 2500 Ron…ce povesti cu vedere in HD cum am citit pe aici.. nici vorba de asa ceva, poate vedere de tip zona crepusculara,ecranul il vad rotunjit, atata ca stiu eu ca e patrat:))) vederea nici pe departe clara,iar noaptea nici nu mai vorbesc de condus…A mai patit cineva asa ceva? Tin sa precizez ca i-am facut la una din cele mai renumite si profesioniste optici din Cluj, nu la o optica de cartier,am fost la 2 oftalmologi diferiti sa fiu sigura e e reteta buna, iar ochelarii cand au fost gata i-am verificat si in alta parte sa fiu sigura ca, corepsunde cu prescriptia! Va rog sa imi raspunda cineva daca a trecut prin asa ceva cu lentilele Essilor sau ce poate fi.. oricum eu sunt decisa sa mai imi fac o pereche de la Zeiss si sigur nu o sa mai ii schimb in viata asta cu francezii.. cum sunt la masini asa sunt si la ochelari…

    1. Ionut Bunescu

      Bună, Cristina,

      Sigur e o problemă. De montaj, de lentile, de fabricare a lentilelor, trebuie să fie ceva. Îți recomand să le dai un semn pe Facebook celor de la Essilor, sigur te vor ajuta.

      Eu mă acomodez greu, cam în 2-3 săptămâni, de fiecare dată când îmi schimb ochelarii.

      1. Cristina

        Multumesc f frumos pentru raspuns!Chiar eram disperata si nu stiam ce sa fac 🙂 O sa ii contactez pe cei de la Essilor.Si eu ma acomodez mai greu dar totusi sa vad monitorul rotund in loc de patrat :))))

  16. doru

    sal

    Am fost la un consult oftalmo pe 8 ian 2018 si mi s-a prescis o reteta pe care nu am folosit-o.
    Am repetat consultatia la alt medic(m-a costat 200 roni) si am urmat acea reteta!
    Dar am probleme cu ochelarii:
    -sunt marca SUPERBLUE EXTRACLAR de la INTEROPTIK (timisoara), astfel daca citesti pe siteul lor caracteristicile acestor lentile ar trebui sa aiba un tratament antireflex si protejate de lumina albastra. Ei se lauda ca au folosit un procedeu revolutionar!
    -DAR cred ca nu au nimic din toate astea, pentru ca mergind la alte doua cabinete oftalmo diferite mi-au zis ca nu au nici un fel de protectie UV sau antireflex!!!
    Cum e posibil asa ceva?
    SI un lucru ciudat: vad o imagine colorata in albastru lucios intre ochelari si cartea de citit(sunt ochelari de aproape), adica vad cam tot ce reflecta lentila ochelarului.
    Ce parere ai?

  17. Gabriela

    In 2019,am platit 831 lei pentru o singură lentila essilor, am cumpărat 2 desigur, miopie _4, heliomate, Botoșani. Astea sunt preturile?

    1. Ionut Bunescu

      Salut, doar la optică poți verifica prețurile. Ai și cilindru?

  18. Gabriel

    Salut! Hai sa resuscitez si eu topicul, chiar daca au trecut mai bine de patru ani de la ultima postare. Folosesc Hoya de foarte multi ani iar in urma cu doi ani, la schimbarea ochelarilor, mi s-a propus incercarea unor noi lentile mai ieftine, similare tehnologiei de top din industrie, produse de o firma romaneasca. Nu dau nume. Am acceptat mai mult din curiozitate, si surpriza! Vederea periferica absolut oribila. Medicul meu a fost suficient de responsabil si mi-a comandat aceleasi dioptrii de la Hoya fara sa stea pe ganduri, neacceptand ca eu sa port acele lentile. Sunt surpins sa citesc aici ca voua vi se pare normal sa vedeti clar doar in mijlocul lentilei, lucru total aiurea. Claritatea trebuie sa fie excelenta in orice unghi ai privii cu ochiul daca lentila este facuta corect. -3.75 cu ceva 0.5 cilindru si la mine. Aveti mare grija cu alesul lentilelor.

Lasă un răspuns