Kumfu #PrinMehedinti

Dacă nu mergi tu prin Mehedinți, vine Mehedințiul la tine, ba chiar la un hotel de cinci stele – Grand Hotel Continental București. Miercuri, 20 mai 2015, am avut plăcerea să văd, live și în premieră, vernisajul cu fotografiile de #PrinMehedinti semnat de mai vechea mea cunoștință, fotograful Victor-Bogdan Gheorghiță.

Mi-am adus aminte că am fost și eu prin Mehedinți, în 2011, în cadrul proiectului Redescoperă România și țin minte că am fost tare impresionat de Chipul lui Decebal (cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa: 55m înălțime, 25m lățime). Am avut ocazia să cobor chiar și în interiorul barajului Porțile de Fier 1, până la nivelul turbinelor, dar am rămas cu prea puține amintiri vizuale din Mehedinți, astfel că expoziția de miercuri aproape m-a teleportat pe clisura Dunării și pe melagurile mehedințene.

 

 

#PrinMehedinti este un demers de fotojurnalism care urmărește Mehedințiul prin poveștile oamenilor din zonă.  Proiectul a fost inițiat de către fotograful bucureștean Victor Bogdan Gheorghiță și finalizat cu sprijinul Consilierului Județean Ionuț Sibinescu, dorindu-se promovarea județului ca o destinație optimă pentru turism și industrie, un loc ce beneficiază de un potențial uriaș neexploatat.

 

Am aflat și câteva povești ale oamenilor de #PrinMehedinti

1. Liviu Plăvițu, columbofil: “Nu există imagine mai frumoasă ca un cer acoperit de porumbei”

 

2. Alin Dejan Subţire, preot: Iubesc Cazanele Dunării pentru că sunt singurul loc din România unde muntele se îmbină perfect cu apa.”

 

3. Roxana și Marian Balaci, specialiştii în agroturism „ Satul Iverna este leagănul cântecului mehedinţean”

 

Mai multe fotografii puteți vedea în albumul oficial, iar și mai multe puteți vedea live #PrinMehedinti.

 

În ordine: moi, Ionuț Sibinescu, o argeșeancă și fotograful Victor-Bogdan Gheorghiță.

 

 

Judeţul Mehedinţi este situat în sud-vestul României şi se întinde pe 4900 kmp. Dunarea, unul dintre cele mai mari fluvii din Europa, curge pe o distanţă de 192 km, de-a lungul graniţei sudice a judeţului. Vestigiile istorice de la Drobeta Turnu Severin, sunt dovada importanţei zonei de-a lungul secolelor. Judeţul Mehedinţi are o populaţie de 330.000 locuitori, 67,8 locuitori/kmp. Din punct de vedere al nationalităţii, populaţia are urmatoarea structură: 98,3 % români, 0,3% cehi, 0,2% germani,  0,25 sârbi, 0,1 unguri. Populaţia urbană reprezintă 47,2%. Principalele localităţi urbane ale judeţului sunt: Municipiul Drobeta Turnu Severin si oraşele Orşova, Vânju Mare, Strehaia şi Baia de Arama. Județul are şi 59 comune şi 344 sate. Municipiul Drobeta Turnu Severin este reşedinţa administrativă a judeţului Mehedinţi, cu o populaţie de 120.000 locuitori.

 

Victor Bogdan Gheorghiță a adus arta în prim plan, iar Ionuț Sibinescu a semnalizat problemele sociale și economice, dar și exemplele care decurg promițător și care pot fi multiplicate, având ca scop dezvoltarea economică regională și îmbunătățirea vieții mehedințenilor.

Lasă un răspuns