Respectăm și noi dress code-ul?

Am tot fost la evenimente în ultima perioadă și am observat că mult prea multă lume nu ține cont de dress code-ul specificat în invitație. Dacă la unele evenimente locația e un bar, un restaurant fără pretenții, mai treacă-meargă, dar când vii la un hotel de 4-5 stele, la vreun palat, casă regală, ori chiar Casa Poporului, e cam de prost gust să confirmi prezența și să nu respecți solicitarea organizatorului de a fi îmbrăcat într-un anume fel.

Există bărbați care nu poartă cravată. Ori papion. Nicio problemă, chiar nu e nicio problemă, dar când suntem la un eveniment, amândoi bloggeri, iar tu mă întrebi de ce m-am îmbrăcat ca la nuntă, când eu, de fapt, am doar niște pantaloni care nu sunt jeanși, o cămașă, un sacou și niște New Balance în picioare (pentru că dress-code-ul era smart-casual), mă scuzi, dar mă cam freci la melodie. Asta pe lângă lipsa de respect pe care o ai față de brand-ul/agenția care te-a invitat la ditamai evenimentul, unde tu vii în cei mai largi jeanși și tricoul în care probabil ai fost și la fotbal.

La fel și la femei, doar că aici, majoritatea cazurilor nu sunt de underdressed, ci overdressed ori prea porno pentru ocazia respectivă. Înțeleg că vor să epateze, dar nu cred că e cazul, mai ales dacă li s-a și solicitat un anume dress code.

Concluzie, respectă-i pe cei care te-au invitat undeva, dacă nu te respecți în primul rând pe tine, deci adoptă un stil vestimentar potrivit pentru eveniment și locație. XOXO, vă pupă John.

PS: Dacă nu cunoști dress code-ul solicitat, Google sigur știe, nu e o rușine să verifici, o fac și eu de câte ori e nevoie 😉

 

Foto: Dress code via Shutterstock

Acest articol are 9 comentarii

  1. nwradu

    Ideea ar fi bună dacă agențiile nu i-ar mai invita apoi pe respectivii, dar cum lor nu le pasă, șlapi ftw.

      1. vali

        ce nu vă place mă la bermudele mele?! doar m-am epilat!

  2. Francisc

    Românul nu știe (nu mai stie) decat de blugi, converși si tricou.
    Camasa? Da ce ma, sunt tata, sa port camasa?
    Gabardină? WTF is that dude?

  3. macanta

    Am mai spus-o, nu vii imbracat corespunzator, nu intri la eveniment.
    Pana la urma e o forma de respect pentru tine si pentru organizatori (vezi festivalul de la Cannes si tinuta fotografilor).

  4. Roxana B

    Nici eu nu ma rusinez sa consult Google cand e cazul ori sa cer pareri, depinde de eveniment si cat difera de cele la care am mai fost.

    Pe mine ma surprind si cei care care sunt in rolul de ginere, la propria nunta, si poarta jeanşi (negri, ce-i drept), camasa, cravata si teneşi (ma rog, cica sunt bascheti eleganti din piele naturala… neah, pt mine, tot sport sunt).

  5. Ramona

    Ce parere aveti de un dress code care solicita tinuta black tie si pantofi sport?

  6. Emil Calinescu

    Poate e si asta un mod de a iesi in evidenta, fiind diferit.

    In plus, sunt persoane carora nu li se potriveste un stil. Au de ales: se imbraca precum ceilalti, si sunt in randul lumii, sau se imbraca cu ce le vine lor mai bine. Sa nu mai zic de faptul ca pe unele invitatii scrie DRESS CODE RECOMANDAT, nu obligatoriu.

Lasă un răspuns