Să ferească Doamne-Doamne să ai nevoie de o ambulanță, într-o seară normală de luni, în București. Scriu acum, la cald, cât încă mor de nervi că a trebuit să sun la peste 10 firme private pentru o amărâtă de ambulanță, asta după ce la stat, la Bagdasar mai exact, nu există decât două ambulanțe, doar cu șofer, fără brancardieri, însă niciuna disponibilă de la 20:00 până acum la 23:30.

Eu nu știu ce înseamnă să ai bunici, pentru că, din păcate, nu am prins pe niciunul în viață… prin urmare mă bucur doar de bunici de împrumut, ai cumnatului, ai logodnicei mele, Diana și tot așa. Îi consider, pe toți, bunicii mei. Iar când unul dintre ei e adus la ora 14:00  la un spital de stat pentru o injecție și atât, iar apoi stă cu orele, așteptând o ambulanță care să îl poată transporta înapoi, el neputându-se deplasa singur, o iei razna când afli că NU au nicio ambulanță disponibilă. DE TREI ORE JUMATE!

Încerci să te calmezi, când primești telefonul care îți spune toate cele de mai sus și te apuci de sunat la clinici private care dispun de ambulanță privată, contra cost. Apelezi cel puțin 10 clinici diferite, de la BGS la Sanador, de la Puls la altele de care n-a auzit decât Google și ce auzi de la fiecare? Că pot veni în 2-3 ore sau că nu au nimic disponibil, asta în timp ce se laudă cu 10, 14 sau mai știu eu câte ambulanțe, în București.

Te întrebi unde pisici se duc banii ăia mulți pe care ți-i oprește statul pentru CAS, înjuri de vii și morți, de catedrale ale neamului și de politicieni de cacarton.

Într-un final te sună de la Sanador, că au o ambulanță disponibilă și că pleacă acum de la Victoriei, cu tot cu 2 brancardieri. 300 de lei, dar ce mai contează, măcar am rezolvat-o, într-un final. Mulțumesc și celor de pe Twitter care mi-au răspuns la solicitare.

Sănătate și noapte bună, vă pupă John.

Sursă foto thumbnail – Shutterstock