Spuneam zilele trecute că fac parte din campania “Countless ways of working” de la Intel, iar acum a venit momentul să vorbim puțin mai detaliat despre cum ne putem ușura o zi de muncă, despre cum putem îmbina timpul liber cu munca și invers.
A fost revoluția telefoanelor cu touch screen, apoi cea a tabletelor, iar acum este timpul pentru revoluția laptop-urilor 2 in 1. Pentru că ne-am obișnuit să fim tot timpul în contact cu un ecran touch, de ce n-am avea și un laptop cu un ecran tactil? Ne petrecem jumătate dintr-o zi cu ochii-n ecran, 8-9 ore la birou, câteva ore și acasă + pe drum. Suntem tot timpul conectați, iar eu, ca blogger și om de social media, respir internet. Dar cum bateria unui laptop 2in1 are o autonomie chiar și de 12 ore, eu pot să răsuflu ușurat.
După cum spuneam și în primul articol, nu-ți poți face treaba doar cu o tabletă, e doar un telefon mai mare, e doar pentru urgențe și task-uri mici, în schimb pc-ul/laptop-ul e mandatory, dacă e să vorbim într-un limbaj puțin corporatist. Tocmai de aceea există laptop-uri business, cât mai ușoare, cât mai subțiri, ca să poată fi transportate ușor. Biroul poate să însemne o masă într-o cafenea, înainte de o întâlnire, masa din bucătăria de acasă ori chiar propriii genunchi, în pat.
Acum, privind și partea fun, cum ar fi să muncești de pe plajă, din Vamă? Bagi în rucsac niște haine, un prosop și un laptop 2 in 1 și singura ta grijă e să nu-ți intre nisip printre taste. Pentru că, de ce să nu recunoaștem, Out of Office-ul nu înseamnă că nu mai muncim câte puțin și în concediu (în Social Media nu ești niciodată în concediu).
Da, sunt un Fast Typer, gândesc și tastez rapid, cu atenție la detalii, ca un miop ce sunt – se spune că miopii sunt cei mai buni ceasornicari datorită vederii foarte bune la distanțe foarte mici. Bine că laptop-urile 2 in 1 cu procesoare Intel au ceas digital, deci nu e cazul de reorientare profesională.
Nu știu dacă ați analizat vreodată, dar noi, cei technology freak, dacă pică net-ul sau nu avem acces la laptop/tabletă/telefon, suntem ca niște pui pierduți de mama lor. Atât de dependenți suntem!
“Countless ways of working” este despre dispozitivele 2 in 1 de la Intel, care sunt laptop când editezi, scrii prezentări sau editezi rapoarte SAU se convertesc în tabletă pentru business on-the-go, ecranul tactil fiind mai eficient datorită lucrului direct pe ecran. Bateriile laptop-urilor 2in1 te asigură că rămâi conectat până seara, iar modelele sunt gândite pentru un business fără fire, ușor și fără dificultăți tehnologice. În plus, beneficiază de securitate sporită la nivel hardware (nu software, ca de obicei), astfel că dacă îți pierzi laptop-ul, îți poți proteja datele împotriva accesărilor neautorizate.
Mai multe detalii aici.
Pingback: Intel iQ – I am the Fast Typer