Dacă tot nu mai avem eveniment Sensation în România (eu tot sper să revină), anul acesta am avut de unde alege un eveniment/festival muzical pe gustul fiecăruia. După Electric Castle și Untold, trioul de senzație se încheie cu Summer Well, ediția din 2015 fiind și prima la care ajung.
Prima zi m-a prins pe fugă, la #BLP8 (Blogges Lan Party) și a doua și mai și, însă m-am bucurat enorm să văd că festivalul e chiar lejer, de vară, vorba aia, cu oameni frumoși, cu mâncare din plin (nu mă așteptam să văd Calif, Switch.Eat, FruFru, French Revolution etc). La Domeniul Știrbei am mai ajuns doar cu ocazia unei festivități de absolvire, iar acum am putut să mă plimb peste tot (aproape).
Pentru că, mai nou, orice festival care se respectă are aplicație, am instalat, de curios, să văd cum stă treaba cu cea de la Summer Well. Finuț, line-up, tickets, map, activities, useful + feed-ul oficial e Instagram. Harta era foarte mișto structurată, iar la informații utile găseai tot ce aveai nevoie, de la detalii despre locație, la program, transport și știri. E clar, moda a fost deja stabilită, nu se mai poate festival fără aplicație proprie.
Bere rece, Kebab cald, iarbă verde, activări mișto am văzut la standul Huawei, unde-ți făceai niște poze cu articole vestimentare virtuale și colorate neon, la standul Pepsi îmi doream să ajung de mult să văd mirarea pe fețele promoterilor cu ghicesc imediat care e Coca-Cola, iar cu balonul cald de la Orange, dacă aveai timp și curaj, era chiar fain să dai o tură, mai ales dacă făceai quest-ul și aveai prioritate la îmbarcare.
Kwabs și The Maccabees au fost chiar faini, relaxanți, ca de vară, după cum ziceam și la început, îmi pare rău că n-am mai putut sta pentru La Roux, dar mi-a confirmat feed-ul de Facebook faptul că a fost chiar mișto de tot, la fel și în cazul Kasabian.
Foarte tare faza cu bateriile externe de la Orange, care costau doar trei jetoane (3 x 7 lei) și pe care le puteai schimba oricând le descărcai (aveau capacitatea de 1500 de mAh). Pe lângă baterii au mai avut și un cort mare cu jocuri, photo wall, studio de înregistrari, loc de făcut tatuaje, PopUp Cinema, copacul V-Tree (foto mai jos) pe care îl văd la orice eveniment mișto din ultima vreme – era destul de multă lume strânsă în jurul său, mai mere, mulți alegând varianta aceasta de încărcare a telefoanelor mobile, conectați la copac.
După cum spunea un clasic, a fost o vară incendiară, doamnelor și domnilor, iar eu mă bucur de faptul că am avut unde dansa atât de mult încât să mă doară (deja) un genunchi :))
Ne revedem pe ringul de dans, cu proxima ocazie, vă pupă John!
Copacul V-Tree imortalizat de către Nihasa:
Summer Well este un festival Orange
Cam asta fu:
„Frumos, elegant, cât de cât…” 😀