Miercuri dimineața, o femeie se împiedică de șina tramvaiului 41. În jur, zeci de oameni care tocmai coborâseră din mijlocul de transport în comun. Majoritatea trec indiferenți, se opresc doar două femei care încearcă să o ridice.

Doamna căzută are vreo 60 de ani și se încadrează în tiparul vârstei: scundă, păr scurt creț și rotunjoară. Prin urmare, cele două femei nu pot să o ridice. Oamenii continuă să tragă cu coada ochiului, unii chiar întorc și capul, dar își văd în continuare de drum.

E puțin peste ora 9, e clar că toți au întârziat la serviciu, dar toți să fi întârziat la lecția "Cum să fii om, nu egoistul egoiștilor?" Alerg eu, de la jumătatea tramvaiului, sprintează imediat încă un bărbat, punem toți patru câte-o mână și ridicăm săraca femeie. Atunci am aflat că doar s-a împiedicat, nu leșinat, cum crezuse una dintre cele două doamne. Răsuflăm cu toții ușurați, doamna s-a lovit puțin și prăfuit mult.

Acum, revenind la titlu, cât de răi putem fi noi, ca oameni? Să zicem că încerc să-i înțeleg pe cei care nu se bagă să atenueze conflicte violente, dar pe cei care refuză să dea o mâna de ajutor (la propriu)… nu prea. Chiar toți se bazează pe faptul că va interveni "cineva"? Dacă doamna căzută ar fi fost mama unuia dintre cei indiferenți? Asta îmi venea să le urlu tuturor, dar nu m-ar fi auzit nimeni.

Dacă n-ați citit, aruncați un ochi și aici – Cât de răi putem fi? [1]