Nu există om căruia să-i placă să fie judecat după aparențe, dar (prea) mulți au făcut-o deja cu Ministrul (propus) al Sănătății, fostul model Andrei Baciu. Culmea, fix în timp ce redactam acest articol, Mediafax publică un articol în care spune că “Premierul desemnat Dacian Cioloş a decis să nu îl mai includă în Cabinetul său pe Andrei Baciu, pe care îl propusese pentru postul de ministru al Sănătăţii, decizia fiind luată în urma controverselor apărute în spaţiul public după nominalizarea acestuia, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.”
Pentru cei care l-au judecat pe tânărul medic rezident pentru două poze (nu le veți găsi în acest articol) considerate neonorabile pentru un viitor ministru, vreau să le aduc aminte de o fabulă pe care au citit-o (sper) în școala generală, dar pe care sigur au uitat-o repede:
Câinele şi căţelul de Grigore Alexandrescu
"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
– "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
– "Dar ziceaţi…" – "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.
Știre Medifax aici.
Da…hai sa avem un bosorog prost…de ce un om destept si tanar???? Ce daca e frumos? De ce nu acceptam frumusetea cu inteligenta in acelasi pachet? Rusine celor care au comentat si rusine celui care l-a retras. Deci conditia de ministru este sa fii urat si incompetent?
Miroase a diversiune. Eu cred ca a fost numit ministru in acest scop, pentru a fi retras imediat dupa. Era clar ca fiecare numire in guvern va fi „analizata” la sange de societate si totusi au facut-o. Cred ca se incearca sa se arate ca se tine cont de parerea societatii. Sau….. oricum ar fi cred ca a fost o mutare cu un anumit scop.