Din păcate, vineri a intrat în cinematografe Hunger Games: Mockingjay Part 2. De ce spun din păcate? Pentru că este ultimul film din această minunată saga, care ne-a ţinut cu sufletul la gură în ultimii 3 ani. Ah, iar de acum încolo nu voi mai putea face „ameninţări” de genul: „dacă mai dai spoilere, îţi spun cum se termină Hunger Games sau Game Of Thrones” :))
Nostalgici, dar cu o mare împlinire lectoricească, am fost săptămâna trecută la avanpremiera filmului, unde am reuşit să-mi întregesc colecţia de pin-uri cu gaiţa zeflemitoare din seria mult iubită.
În urmă cu 3 ani povesteam pe scurt prima carte din trilogia Hunger Games, cărţile le-am citit atunci pe nerăsuflate, chiar şi în cursurile de Audit Financiar (să mă scuzaţi, dna. profesoară M.) şi am avut muuultă răbdare să văd cum au fost puse în scenă toate secvenţele palpitante şi semnificative ale cărţilor. Nu am fost dezamăgită nicio secundă, ba mai mult, încă de la primul film am fost plăcut surprinsă de viziunea regizorală.
Hunger Games: Mockingjay Part 2 aduce cu sine mai multe scene de război, duritate, putere, decât am văzut în celelalte filme de până acum. Au fost ceva răsturnări de situație neașteptate, firul poveştii fiind unul pe care nu prea ai cum să-l anticipezi. Efectele speciale au fost de calitate, iar soundtrack-ul, de asemenea, iar asta se datorează şi faptului că am avut ocazia să-l văd în format IMAX.
Actorii au rămas aceiași, Katniss (Jennifer Lawrence), Peeta (Josh Hutcherson), Gale (Liam Hemsworth), Haymich (Woody Harrelson), la care mai adăugăm o bucată de Gwendoline Christie (Brienne of Tarth din GoT), Michelle Forbes (Prison Break) şi revine pe micile ecrane the mighty villain, Robert Knepper (Prison Break).
Nu voi da alte detalii din film, doar vă recomand cu mare drag să mergeți să vedeți Hunger Games, şi apoi să le revedeți pe toate din nou. Ceea ce este cert, e faptul că nu vom uita niciodată asemănarea întâmplărilor SF din Hunger Games, cu realitatea noastră cotidiană.
„My name is Katniss Everdeen. I’m from District 12.” Mulțumim.
Bilete puteți găsi aici.