Relațiile evoluează, comunicarea se schimbă odată ce trec anii, uneori vă înțelegeți fără să spuneți vreun cuvânt, alteori i-ai dat deja două bobârnace din priviri. Diana mea e enervantă, uneori plângi și râzi în același timp (remember episodul Mă iubește de mă trezește), iar astăzi de dimineață a călcat mâța pe coadă și, din păcate, și-a luat-o peste ochi.
De obicei, se trezește înaintea mea, și, ca o iubită grijulie, fuge tiptil la bucătărie, să bea un ceai, să mănânce un sandwich, ca orice om. Doar că astăzi am simțit când s-a dat jos din pat, așa că m-am întors pe partea cealaltă și, fiind cam dezvelit (nu cred că e nevoie să spun la cine era aproape toată pilota), m-am rearanjat în pat. Timp în care Diana mea, văzând că m-am trezit, voia să mă sărute “de bună dimineața”, înainte să plece spre bucătărie. Doar că eu am făcut trei mișcări rapide: 1. Am întors perna pe partea cealaltă / 2+3 Am vrut să trag pilota mai sus, cât să îmi ajungă până la nas, dar nu prea mi-a ieșit, în schimb am reușit să-i dau un cot direct în ochi. Nu știu dacă vă imaginați mișcarea, eu stând pe partea stângă, încercând să trag de pilotă cu mâna dreapta, ea venind fix ca pentru un sărut Spiderman style, iar cotul meu drept urcând cu viteza lui Usain Bolt direct în arcada ei stângă.
Mno, după aproape patru ani și jumătate de relație, a venit și momentul ăsta. Deocamdată nu i s-a colorat nimic în jurul ochiului și sper să rămână așa, căci altfel… nici dracu’ nu crede povestea pe care tocmai am încheiat-o. V-am pupat (nu cu cotul), spor la muncă, sper că v-a prins bine vacanța de iarnă și că n-ați avut probleme cu taxiul în noaptea de revelion.
Foto via Shutterstock