Unele dintre cele mai inspirationale si pline de motivatie pelicule cinematografice sunt cele care au ca subiect situatii de viata inspirate din realitatea cotidiana si care surprind povesti reale ale unor oameni care au existat sau inca exista. Din ce in ce mai mult filmele autobigrafice sau cele de tip documentar care reconstituie destinele unor oameni care au influentat lumea cu viata lor, se bucura de recenzii favorabile atat din partea spectatorilor, cat si a criticilor. Desigur, nu de foarte putine ori, atunci cand vizionam aceste filme, ne intrebam cum arata cu adevarat aceste personaje, daca ele se identifica fizic cu actorii care le interpreteaza sau daca protagonistii reusesc sa transmita exact ceea ce si-au dorit cei care au inspirat subiectul filmului. In cadrul documentarelor, ultimele care au aparut pe piata, s-au realizat filmandu-se personajele reale, ceea ce confera peliculei un impact mult mai puternic. Sunt cazuri in care, in filme apar pentru cateva momente sau in cadrul anumitor cadre (uneori acestea fiind si anumite personaje), chiar persoanele care au inspirat acele creatii artistice.
Unul dintre primele filme care au avut ca personaje direct implicate chiar pe cei care au inspirat povestea filmului este “Submarinul Galben/ The Yellow Submarine”. Aparut in anul 1968, atunci cand celebra trupa britanica The Beatles era la apogeul carierei lor muzicale, filmul are drept sursa de inspiratie melodie cu acelasi nume a acestei formatii. In fapt, acest film este o pelicula cinematografica realizata prin folosirea unor tehnici speciale de animatie, in care capitanul de submarin Fred le solicita ajutorul celor patru memebri componenti ai formatiei pentru a elibera lumea Pepperland de cei care detesta muzica pop-rock, Blue Meanies. John Lennon, George Harrison, Paul McCartney si Ringo Star isi interpreteaza propriul rol, iar coloana sonora a filmului este compusa in intregime din piesele The Beatles. Universul descris in film este unul suprarealist, fantastic, plin de incarcatura emotionala, iar imbinarea acestuia cu muzica creeaza o senzatie psihedelica.
O alta poveste minunata, bazata pe fapte reale (viata pictoritei americane Margaret Keane) a reusit sa fie transpusa intr-o pelicula cinematografica captivanta de catre regizorul Tim Burton. Este vorba despre “Ochii mari/Big Eyes”, un film in care este relatata viata si lupta lui Margaret Keane pentru recunoasterea “paternitatii” asupra operelor sale de arta, al carui semn particular era reprezentat de desenarea ochilor supradimensionati tuturor fiintelor care apareau in tablourile ei. Sotul ei, Walter Keane, un escroc care profita de faptul ca aceasta avea un stil original de a picta, se da drept autorul picturilor, semnandu-le cu numele sau. Intr-un final, dupa ce il paraseste si divorteaza de acesta, Margaret Keane reuseste sa castige in instanta dreptul de a-si semna cu numele ei lucrarile realizate pana atunci. La final, in cateva cadre apare si batrana pictorita, alaturi de Amy Adams, interpreta sa in film.
Unul dintre cele mai emotionante filme inspirate din viata unei persoane reale este “In cautarea fericirii/ In the pursuit of happyness”, in care este relatata povestea lui Chris Garder, un american de culoare care, alaturi de fiul sau, Christoper Gardner, traieste o experienta de viata dramatica, pana sa ajunga sa cunoasca succesul. Interpretati magistral de catre Will Smith (rolul tatalui) si Jaden Smith (rolul fiului lui Garder, in realitate Jaden fiind si fiul lui Will Smith), aceasta pelicula cinematografica reda viata de pe strazi a acestui cuplu, care din cauza lipsei banilor este nevoit sa apeleze la adaposturile sociale si la cantinele saracilor pentru a putea supravietui, pana cand tatal isi va gasi o slujba care sa le permita sa duca un trai decent. In cateva cadre ale filmului isi face aparitia si Chris Gardner, cel real, ceea ce ofera filmului o incarcatura emotionala si mai mare.
O alta poveste bazata pe fapte reale, care impresioneaza in mod particular, este transpunerea povestii echipei MIT si a aventurilor sale in cazinourile din Las Vegas. Avand la baza cartea “Bringing down the house: The inside story of six MIT students who took Vegas for millions”, scrisa de catre Ben Mezrich, filmul “21-Sansa vietii lui/21”, prezinta sub o forma fantezista aventura in lumea jocurilor mintii din cazinourile situtate in magnificul Las Vegas. Unul dintre protagonistii acestei pelicule, in cateva cadre, este cunoscutul jucator de blackjack Jeff Ma apare si el in aceasta pelicula, in rolul unui angajat la un cazinou. In realitate, Jeff Ma s-a alaturat echipei MIT care a reusit sa castige cateva milioane de dolari din jocurile de acest tip.
In foarte multe filme, cazinourile care sunt folosite ca decoruri sunt cele reale, asa cum este cazul Venice Casino in filmul din anul 1961, “Honeymoon Machine”, Circus Circus in “Diamonds are Forever”, lansat in anul 1971, Caesar’s Palace in filmul “Rain Man” sau Flamingo in “Bugsy” lansat in anul 1991. Totodata, unii jucatori profesionisti in diverse jocuri de cazinou, asa cum este si Daniel “Kid Poker” Negreanu au participat in documentarele despre viata si cariera lor, care au fost realizate asemenea unor filme artistice.
Unul dintre cazurile cele mai cunoscute este cel al lui Andrew Jarecki care are atat un documentar in sase parti, realizat pentru postul de televiziune HBO, dar si un film inspirat din viata sa (“All Good Things”). Este vorba despre investigarea unor posibile omucideri care s-au petrecut in cursul vietii acestuia. Desigur, unul dintre cele mai populare figuri ale vietii contemporane este Jordan Belfort, cunsocut pentru actiunile sale care au dat o alta fata lumii de afaceri de pe Wall Street. In filmul regizat de catre martin Scorsese, “Lupul de pe Wall Street/Wolf of Wall Street”, acesta a avut un rol de consultant, oferindu-se serviciile pentru a oferi peliculei cinematografice cat mai multa veridicitate. Un alt personaj care apare, de data aceasta, in filmele inspirate din benzile de desene animate ale universului Marvel, Larry King, un general din cel de-al doilea razboi mondial, este intruchipat de catre simpaticul Stan Lee, creatorul a multor dintre personajele Marvel. Acest caracter a fost special conceput de catre Stan Lee pentru a aparea in diverse filme Marvel. Iar un ultim exemplu vine chiar de pe meleagurile romanesti, unde popularul cantaret Smiley isi interpreteaza propriul rol in pelicula “Un film simplu”, atunci cand trebuie sa se hotarasca daca se lanseaza in muzica internationala intr-un proiect solo sau ramane alaturi de formatia in care s-a consacrat, trupa Simplu.