Căpșune românești, gustoase, găsești la orice colț de stradă, dacă nu ai vreo piață prin apropiere, ba chiar cu 4-5 lei per kg. Am tot mâncat căpșune (căpșuni sunt pomișorii, arbuștii, nu fructele, care sunt căpșune, da?), iar acum a început căutarea cireșelor românești sau măcar a unora gustoase, nu din alea fade, grecești. Așa că tare m-am bucurat să văd cireșe noi, care nu-s negre de coapte și care nu arată la fel, de zici că sunt M&M. Dar bucuria n-avea să dureze mult, de parcă uitasem că România e o țară în care aproape oricine încearcă să te fure cumva.

Am ieșit de la metrou, de la Piața Sudului, am trecut pe lângă două tarabe stradale care aveau cireșe noi pe mese, cu preț crescut față de acum o săptămână, când am cumpărat cele mai fade cireșe cu 11 lei/kg. Acum erau 17, respectiv 20 de lei kg, la cele două tarabe. Mi s-a părut cam mult, așa că am zis să-mi încerc norocul și în Piața Sudului (de la Big Berceni).

M-am perindat printre tarabele piețarilor, prețurile variau de la 12 la 16 lei, dar nicio grămadă de cireșe nu părea că ar conține marfă bună, gustoasă și de post. Am încetinit pasul pe lângă o ultimă tarabă, unde am și fost invitat să gust de către domnul piețar. Am testat o cireașă, prețul de 11 lei suna ok, fructul trecuse proba gustului, scot portofelul și văd că fix 11 lei mai aveam mărunt. Îi cer un kilogram, așteptând cu banii în mână, la vedere.

Și de aici începe show-ul, piețarul tot punea în pungă, cântarul electronic afișând 15 lei.

– Rămâne de 15, e bine?

– Nu, mulțumesc, e ok doar un kg.

– Păi e un kg și un pic, suma rotundă.

– Am doar 11 lei mărunt, doresc un kg.

– Păi kilogramul e 12.

Mă uit, observ cu greu două cifre de 9 scrise cu font de 6 și zic:

– Mă scuzați, nu am văzut 11,99, deci doresc de 11 lei, că atât am mărunt.

Mai scoate din cireșe și zice:

– 12,50, e bine?

– Vă repet, sunt toți banii mărunți pe care îi am, doresc de 11 lei.

Rămân 900 și un pic de grame, îmi face nod la pungă și mi-o înmânează. Îi mulțumesc, deși nu primesc niciun bon fiscal. Însă punga din mână nu părea să cântărească mult mai mult decât o sticlă de cola la 0,5L, așa că mă opresc la două tarabe distanță și o rog pe doamna de acolo să mă lase să cântăresc și eu punga. Inițial mă refuză, spunându-mi că există cântar de verificare în piață, arătându-mi și direcția, imediat ce am întrebat-o unde se află. N-am apucat să fac doi pași, că vecina de la taraba de vis-a-vis m-a oprit și mi-a zis că pot să cântăresc, spunându-i primei vânzătoare să mă lase, că așa zice ea.

Pun punga pe cântar și, vai, ce surpriză – 780 de grame. Zic repede mulțumesc și mă întorc la stimabilul domn care, după ce nu i-a mers să facă upselling la cantitate, a decis să mă fure la cântar. Arunc direct punga în cântar și îi spun că am cerut de 11 lei, asta nu înseamnă 780 de grame, cantitate pe care o arăta, de data acesta, și cântarul hoțului.

– Ah, ați zis de 11 lei, da… (și compltează cu încă un pumn de cireșe până la greutatea corectă).

Moment în care aud alți doi domni, din spate, de la o altă tarabă:

– Ce le-a ginit lentilă…

– Ochilă ăsta, frate…

Deja nu mă mai simțeam în siguranță, cei doi domni au continuat să vorbească, dar n-am mai auzit ce ziceau, am luat punga de pe cântar, am zis mulțumesc și am ieșit repede din piață, cu gândul că: uite, până și cireșele pot fi diluate.

Am sunat imediat la numărul de reclamații ANAF, unde, după ce primul apel s-a întrerupt, al doilea avea să mă lămureasă… din părți. Mi s-au cerut CNP-ul și adresa de domiciliu, le-am comunicat, apoi am specificat de furtul la cântar și neînmânarea bonului fiscal. Am aflat că producătorii agricoli din piețe, care-și vând propria marfă, sunt obligați să dețină un atestat de producător și atât, nu și casă de marcat. Mda, sigur hoțul vindea castraveți fabio din propria-i grădină, și ardei, și multe altele. Așa că nici măcar reclamație la ANAF n-am putut să fac. Măcar cireșele-s bune. Sper… să fie toate la fel ca cea pe care am gustat-o înainte să cumpăr.

Foto via Shutterstock